Posibil credit de la BERD pentru a salva Teatrul Eminescu. Intră şi Banca Mondială pe fir

Teatrul Mihai EminescuAutorităţile locale din Botoşani s-au întâlnit cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru a căuta proiecte de dezvoltare locală ce ar putea fi finanţate de cele două instituţii internaţionale.

„Ieri(n.r.: marţi) am avut o  întâlnire cu reprezentanţii în România ai Băncii Mondiale, la care a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean, care a făcut o vizită atât în judeţul Botoşani, cât şi în Iaşi, pe obiectivele finanţate de Banca Mondială şi ne-au cerut un punct de vedere cu problemele identificate pentru care noi am putea să solicităm o eventuală creditare în timp şi pentru a pregăti un material mai amplu pentru conducerea Banca Mondială. De obicei Banca Mondială a lucrat doar cu statul şi au construit multe şcoli şi grădiniţe. Noi la Botoşani am pus problema investiţiei în unele secţii ale Spitalului Judeţean, cum ar fi Maternitatea, Psihiatria, Infecţioase şi o parte din Pediatrie pentru consolidare clădiri şi dotări pe secţii. Au o atenţie deosebită de îmbinare a acestor eventuale finanţări cu programele operaţionale regionale în primul rând, pe grupuri ţintă defavorizate sau pe partea de IMM-uri, de dezvoltare antreprenorială”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

Acesta a precizat că nu a rata ocazia să spună că Primăria Botoşani a contractat în timpul fostului primar un credit de la IFC, instituţie care reprezintă Banca Mondială, şi că s-a plâns de costurile foarte mari ale împrumutului, menţionând că abia la 5 ani de la contractarea creditului se pot reanaliza anumite situaţii.

Reprezentanţii Băncii Mondiale au mers şi au vizitat, singuri, Parcul Tineretului şi zona locuită de rromi. Această instituţie ar putea finanţa proiecte pentru grupurile considerate defavorizate.

Apoi, joi la ora 10.30, reprezentanţii BERD au mers la Primăria Botoşani pentru a discuta cu autorităţile posibilitatea de a finanţa anumite proiecte. Primarul Flutur spune că dacă nu se va obţine finanţare guvernamentală pentru lucrările de la Teatrul Mihai Eminescu, municipalitatea va fi nevoită să apeleze la un împrumut, iar BERD ar fi o variantă.

Primăria este obligată să finalizeze lucrările la Teatrul Mihai Eminescu până la 31 decembrie 2018 pentru a nu rambursa Comisiei Europene şi aproape un milion de euro cât s-a consumat din finanţarea de 5 milioane euro până la 31 decembrie 2015, restul banilor fiind pierduţi. De asemenea, Cătălin Flutur a anunţat şi rezilierea contractului cu firma Victor Construct.

BanulBotosanean.ro
www.facebook.com/pages/BanulBotosanean-Botosani