Botoşănenii se întorc la una dintre firmele de care au fugit ani la rând

Zeci de cereri de branşare şi rebranşare au fost făcute către Modern Calor în cursul anului 2015 şi se estimează o creştere a acestor cereri în perioada august-octombrie.

Reîntoarcerea la sistemul centralizat de încălzire se produce după ani la rând în care botoşănenii au fugit de acest sistem din cauza ineficienţii lui, însă investiţiile în modernizare l-au transformat într-unul dintre cele mai performante la nivel naţional. Este important de ştiut că rebranșările se pot face doar în perioada sezonului cald, când nu se furnizează energie termică și sunt golite instalațiile.

„În 2015 au fost solicitate un număr de 83 de branșări și rebranșări, însă experiența anilor anteriori ne spune că numărul lor va crește odată cu apropierea sezonului rece”, a transmis Biroul de presă al companiei Modern Calor.

Potrivit reprezentanţilor companiei de termie, cei care vor branşarea sau rebranşarea fac parte din două categorii.

În prima sunt cei care s-au debranșat la cerere, pentru că au plecat temporar din localitate, în străinătate, la țară etc, sau au utilizat altă sursă de încălzire, centrala a ieșit din perioada de utilizare și nu doresc sau nu au bani să achiziționeze alta. În a doua categorie sunt botoşănenii care au fost debranșați pentru datorii și solicită rebranșarea după ce își achită debitele.

Potrivit reprezentanţilor Modern Calor, nu sunt incluse apartamentele din scările debranșate temporar pentru neplata datoriilor.

Compania Modern Calor SA Botoşani aparţine Consiliului Local al municipiului reşedinţă de judeţ, iar în ultimii ani a beneficiat de investiţii din fonduri guvernamentale, europene şi locale de peste 50 milioane euro. Cu aceşti bani s-au schimbat atât reţelele primare de distribuţie, sursa de producere în cogenerare a energiei termice şi electrice, precum şi o parte din reţelele secundare de distribuţie.

Investiţiile în sistemul de termoficare au făcut ca în ultimii ani mai multe companii private, în categoria marilor consumatori de energie termică,să se branşeze la sistemul centralizat al municipiului Botoşani. De la fabrici de confecţii, la Uvertura Mall, Botoşani Shopping Center – Carrefour şi Hotel Rapsodia. 

BanulBotosanean.ro
www.facebook.com/pages/BanulBotosanean-Botosani