Doar 3 zile necesare pentru înfiinţarea unei firme
Categorie: Economic Publicat în Marți, 31 Ianuarie 2012 01:01 Afişări: 1400
De pe 6 februarie botoşănenii îşi pot înfiinţa o firmă în doar trei zile. Una din marile provocări ale creșterii nivelului de trai este stimularea antreprenoriatului.
În România sunt doar 24 de firme la mia de locuitori, în condițiile în care media europeană este de 42 de firme. Modernizarea economiei reclamă mai mult apetit pentru libera inițiativă și asumarea riscului pentru deschiderea unei afaceri. Ea necesită însă și un cadru procedural prietenos.
Întrucât ne aflăm abia pe locul 63 în lume din perspectiva ușurinței de a deschide o afacere, conform raportului Doing Business 2012, s-au luat măsurile necesare pentru simplificarea procedurilor. Astfel, începând cu 6 februarie 2012 perioada de înfiinţare a unei societăţi va fi diminuată de la 10 zile la 3 zile.
Oficiul Național al Registrului Comerțului introduce un nou sistem informatic integrat, prin care antreprenorul poate depune toate documentele necesare înființării unei societăți online, fără costuri financiare suplimentare şi cu economie substanțială de timp. Antreprenorul va trebui să se prezinte în persoană la Oficiile Registrului Comerțului sau la notar doar pentru obținerea specimenului de semnătură.
Plata online a tuturor taxelor pentru înregistrarea firmei este posibilă din acest an prin „Sistemul electronic de procesare a plăţilor online la ONRC”.
Durata de eliberare a documentelor necesare s-a scurtat semnificativ. Dacă până acum documentul doveditor pentru existența sediului social era eliberat în 5 zile, astăzi antreprenorul poate dispune de acesta în maximum 24 de ore. Cererile însoțite de documentația completă depuse în prima jumătate a programului de lucru ANAF se soluționează în aceeași zi, iar cererile depuse în a doua jumătate a programului de lucru se soluționează cel târziu în prima jumătate a programului de lucru din ziua imediat următoare.
România face astfel un pas uriaș pentru a se apropia de bunele practici europene. În urma acestor modificări, antreprenorul va economisi o uriaşă cantitate de energie, de timp şi de bani.
This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)