Banul Botosanean

A+ A A-

Buhăianu: „Dacă depăşea euro pragul de 6 lei, ce ar fi însemnat pentru populaţie?”

b_280_0_16777215_00___images_buhaianu_catalin_dep.jpgDeputatul PDL Cătălin Buhăianu susţine că perspectivele economice ale României sunt foarte optimiste pentru 2012 şi că economia naţională se însănătoşeşte puternic după perioada grea din 2009-2010.


„Economia este una stabilă şi se însănătoşeşte. Eu mă întreb, dacă depăşea euro pragul de 6 lei ce ar fi însemnat pentru populaţie şi pentru România? Este o întrebare la care mulţi trebuie să se gândească”, a declarat Buhăianu.

Acesta a precizat că eforturile de a menţine cursul leu-euro stabil, în jurul a 4,3 lei per euro, au fost colosale şiau cauzat costuri mari pentru România, costuri pe care populaţia nu le ştie. 

Dacă nu s-ar fi intervenit pentru menţinerea cursului de referinţă a monedei europene şi acesta ar fi crescut până la pragul de 6 lei, aşa cum estimau specialiştii, efectele asupra populaţiei erau dezastruoase, având în vedere volumul mare al creditelor pe care românii le-au contractat în euro. Totodată, şi economia ţării ar fi avut de suferit prin această depreciere a leului, chiar dacă ar fi avut şi de câştigat de pe urma exportatorilor, însă pierderile ar fi fost mult mai mari deoarece suntem încă o ţară care are deficit comercial extern.


This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)

Sondaje de opinie

Pe cine veţi vota ca primar al municipiului Botoşani?

Site realizat de

Global Net

Trafic

Statistici gratuite pentru site-ul tau
Copyright © 2011 Banul Botoşănean