Banul Botosanean

A+ A A-

Femeia decapitată avea şi mâinile şi picioarele secţionate

b_280_0_16777215_00___images_decapitata_descoperita.jpgHOROR: Cadavrul decapitat descoperit în subsolul unui bloc din zona Manoleşti Deal, mai sus de fosta fabrică de lapte, care aparţine unei femei, nu avea nici mâini şi nici picioare. Mai mult, anchetatorii au descoperit că femeia a fost mai întâi înjunghiată şi apoi cadavrul i-a fost hăcuit.


Procurorii susţin că segmentele de trup uman au fost descoperite într-o sacoşă, iar trupul uman era ambalat în doi saci menajeri şi introdus într-o sacoşă din rafie. Astăzi va avea loc necropsia şi identificarea identităţii cadavrului.

„În urma examinării medico – legale, s-a constatat că trunchiul aparţine unei persoane de sex feminin care prezintă leziuni în zona toracică produse de un obiect tăietor înţepător.
Cadavrul a fost depesat, capul, membrele inferioare şi superioare au fost secţionate.
În cursul zilei de astăzi se va efectua identificarea şi necropsia cadavrului, urmând a fi continuate investigaţiile pentru identificarea autorului faptei”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.


This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)

Sondaje de opinie

Pe cine veţi vota ca primar al municipiului Botoşani?

Site realizat de

Global Net

Trafic

Statistici gratuite pentru site-ul tau
Copyright © 2011 Banul Botoşănean