Programul PSD pentru educație

O componentă importantă a Programului PSD este sistemul de învățâmânt. În centrul acestui capitol este asigurarea accesului la educație pentru toți copiii, ceea ce implică extinderea infrastructurii școlare, începând de la noi creșe și grădinițe și reabilitarea școlilor care în prezent nu îndeplinesc condițiile de autorizare, până la extinderea numărului de locuri de cazare pentru căminele studențești.

 

„În opinia mea, educația este cea mai sigură cale de ieșire din sărăcie. Românul are o vorbă: ai carte, ai parte! De aceea obiectivul nostru, al PSD, este ca fiecare român, indiferent de venituri sau de locul în care trăiește să aibă acces la toate formele de învățământ, începând de la cel preșcolar până la cel universitar”, a declarat Mihaela Huncă, șefa Inspectoratului Școlar Județean Botoșani care candidează acum pe listele PSD la Camera Deputaților.

+80% majorarea salariului pentru dascăli

Mihaela Huncă a mai anunțat în premieră că Programul PSD prevede creșterea salariilor dascălilor în trei tranșe: 1) 15% de la 1 ianuarie 2017, 2) 20% la 1 iulie 2017 și 3) 30% la 1 ianuarie 2018. Astfel, la începutul anului 2018, fiecare angajat din sistemul de educație va avea un plus de 80%, față de nivelul actual al salariilor. Mihaela Huncă a amintit că PSD a adoptat deja în Parlament majorarea cu 15% prevăzută în Programul PSD, chiar dacă PNL a boicotat votul și împreună cu Guvernul Cioloș au atacat legea la Curtea Constituțională care se va pronunța în această problemă pe 7 decembrie 2016.

Comunicat de presă la comanda PSD Botoșani. Cod unic mandatar financiar: 11160007