Memorialul Mihai Eminescu implicat în educaţie: Carnavalul Primăverii

Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu Ipoteşti, comuna Mihai Eminescu în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu organizează şi desfăşoară în Amfiteatrul „Laurenţiu Ulici” din cadrul Bibliotecii Naţionale de Poezie Mihai Eminescu pe data de 7 Aprilie 2017, ora 10.00, proiectul educaţional „Carnavalul Primăverii”.

 

Obiectivele acestui proiect educaţional urmăresc stimularea creativităţii elevilor din clasele primare prin realizarea de lucrări artistico-plastice şi costume de carnaval; dezvoltarea inteligenţei emoţionale şi a spiritului competiţional; întărirea şi armonizarea relaţiilor dintre cadre didactice – elevi – părinţi – comunitate locală; sporirea încrederii în sine prin aprecierea implicării şi creativităţii lor.

Secţiunile concursului desfăşurat în cadrul “Carnavalului Primăverii” sunt:

  1. Costum de carnaval;
  2. Recital din lirica dedicată primăverii;
  3. Lucrări plastice în acuarelă;
  4. Abilităţi practice;
  5. Interpretare vocală (solist/ grup);

            Pregătirea şi desfăşurarea proiectului educaţional „Carnavalul Primăverii” a fost realizată de echipa de proiect formată din:

Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu Ipoteşti:

– Director, prof. Eugen Vasiliu

– Coordonator educativ, prof. Gabriela Creţu

– Învăţători/ profesori în învăţământul primar: Bodescu Sorina, Onose Liliana, Atanăsoaie Teofilia, Şuşu Mihaela, Enache Alina, Chiriţă Manoela, Maluş Niculai, Melintioi Cornelia, Lişman Irina, Hriscu Cristina, Manolache Sergiu, Baiceanu Cătălina, Tudorache Loredana.