VIDEO Directori acuzaţi de ilegalităţi privind restrângerile de activitate
Categorie: Invatamant Publicat în Luni, 20 Februarie 2012 15:21 Afişări: 1651
Restrângerile de activitate pentru anul şcolar viitor continuă să stârnească nemulţumiri în rândul cadrelor didactice botoşănene. Maria Ţiprigan, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Botoşani, a declarat că metodologiile privind restrângerile de activitate nu au fost respectate în toate unităţile de învăţământ din judeţ. Ea susţine că a primit semnale de la liderii sindicali din şcoli că restrângerile de activitate nu au fost discutate în Consiliile de Administraţie.
"Au fost foarte multe voci care au spus că unii directori au greşit atunci când au publicat unele posturi vacante pentru sesiunea de restrângeri şi nu au studiat numărul de copii care sunt la învăţământul preprimar şi primar, astfel încât sunt restrângeri de activitate neconfirmate. Situaţia a fost deja transmisă Ministerului Educaţiei, conform calendarului, însă trebuie modificată. Ne-am consultat cu Inspectoratul şcolar să vedem ce e de făcut. Domnul Daniel Cojocaru, de la Resurse umane, a spus că nu e nimic de făcut, că deja totul este definitivat şi că nu se mai poate face nimic. Vom face o comisie paritară şi vrem să cerem derogare de la Ministerul Educaţiei, ne vom adresa şi Camerei Deputaţilor, Comisia de învăţământ, pentru a corecta aceste greşeli. Mai mult decât atât, am înţeles că directorilor şcolari li s-a luat o declaraţie pe proprie răspundere că aceasta este situaţie reală a restrângerilor de activitate”, a declarat Ţiprigan.
La nivelul judeţului Botoşani, 91 de cadre didactice intră în restrângere de activitate începând cu data de 1 septembrie 2012.
This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)