Votul este LIBER. Folosiţi-l!

Duminică, 2 noiembrie 2014 poate reprezenta data de la care România poate alege un alt drum. Un drum al decenţei, un drum al faptelor duse până la capăt, un drum al lucrului bine făcut.

Pentru a schimba însă în bine România, este nevoie şi de noi, de votul botoşănenilor. Nimic nu se poate schimba în politică şi în mersul acestei ţări fără votul dumneavoastră. De aceea, ACL Botoşani vă îndeamnă să ieşiţi duminică la vot. Indiferent de candidatul ales, exercitarea dreptului la vot reprezintă garanţia existenţei democraţiei în România. Votul dumneavoastră este cu atât mai important cu cât daţi un semnal clasei politice. Suntem mulţi iar politicienii trebuie să ţină cont şi de părerea noastră.
După 25 de ani, românii s-au săturat de “democraţia originală”. Este timpul să renunţăm la demisia cetăţenească şi să dăm un semnal puternic clasei politice. Ne interesează România şi ne interesează cine o conduce. Ne interesează drumul pe care va merge ţara noastră de acum încolo. Sunt două direcţii, dumneavoastră alegeţi ce cale trebuie urmată. Cea a decenţei, a eleganţei şi a respectului reciproc, sau cea circului, a vorbelor goale, a promisiunilor deşarte şi imposibil de pus în practică.
Avem dreptul de a ne alege preşedintele şi de a nu-i lăsa pe alţii să decidă în locul nostru. Avem libertatea de a ne alege candidatul care ne poate reprezenta cu adevărat interesele, avem posibilitatea să alegem persoana care poate pune România pe calea europeană. ACL Botoşani mulţumeşte celor care s-au implicat în această campanie electorală şi va respecta votul tuturor botoşănenilor exprimat în data de 2 noiembrie 2014.
BIROUL DE PRESĂ

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)