Un liberal din Botoșani îi coboară cu picioarele pe pământ pe pesediști

senator Costel Soptica, presedinte PNL Botosani

Comunicat de presă: „Între România reală şi România lui Liviu Dragnea este o distanţă ca de la cer la pământ!”

 

Românii asistă cu stupefacţie şi uimire la modul în care este prezentat, în aceste zile, preşedintele PSD Liviu Dragnea pe marea majoritate a instrumentelor mass media naţionale. Practic, liderul partidului de guvernământ este omniprezent peste tot, se îmbracă în costum popular, cântă, joacă, dansează, trasează sarcini guvernării, dictează investiţii şi principii de urmat, remaniază, îşi dă cu părerea, face şi desface! Este însă de mirare faptul că tot ceea ce întreprinde şeful PSD este punctat de marea majoritate a posturilor naţionale de televiziune, ca şi cum, vezi Doamne, Liviu Dragnea ar fi singurul salvator al naţiunii şi nimeni şi nimic nu s-ar mai putea desfăşura în România fără ca dânsul să îşi dea cu părerea!

Consider că acest mod de a-i cânta în strună lui Liviu Dragnea de către mass media este unul dăunător din punct de vedere democratic. Fiecare om politic ar trebui să îşi gestioneze activitatea în conformitate cu priorităţile partidului şi a guvernării, dar nu cred că cineva îşi imaginează că tot ceea ce face şi spune liderul social democrat este adevărat. În consecinţă, există din păcate şi politicieni care îşi ghidează acţiunile după anumite interese personale şi de grupuri clientelare, şi mai puţin după agenda necesităţilor cetăţenilor.

Nu comentez modul în care fiecare acţiune şi fiecare vorbă ale preşedintelui PSD sunt reliefate în presă! Până la urmă, fiecare televiziune îşi face propria politică, dar faptul că se exagerează cu popularizarea acestui domn nu mi se pare în regulă. Susţin libertatea de exprimare politică, dar de aici şi până la a-l transforma pe Liviu Dragnea în deţinătorul adevărului absolut şi singura „minte luminată” din România este cale lungă!

Adevărul este că şeful PSD a început în aceste zile campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2019! Este dreptul domniei sale de a candida la cea mai înaltă demnitate în statul român, în ciuda condamnării şi a celorlalte probleme cu justiţia pe care le are! Îndemn însă românii să nu se lase păcăliţi de această modalitate de a face politică la televizor! România reală, adevăratele probleme ale oamenilor, necazurile, suferinţele, criza locurilor de muncă, rata enormă a sărăciei, lipsa apei şi a canalizării, neajunsurile din şcoli şi spitale, toate acestea nu se văd nici în discursurile bombastice ale lui Dragnea, nici la televizor şi nici nu apar în pseudo-creşterea economică trâmbiţată de PSD.

În concluzie, românii trebuie să dea dovadă de moderaţie atunci când îl privesc şi îl ascultă pe acest politician condamnat penal, care pozează acum în cel mai corect om de pe pământ! Aşa cum am mai spus, viaţa reală este departe de România prezentată de Liviu Dragnea şi partidul de guvernământ, iar de la promisiuni la realitate este o distanţă uriaşă!

Preşedinte PNL Botoşani,

Senator COSTEL ŞOPTICĂ