Banul Botosanean

A+ A A-

Buhăianu îi cere lui Ponta sa recunoască lucrurile bune din guvernarea PDL

b_280_0_16777215_00___images_buhaianu_4_februarie.jpgDeputatul botoşănean Cătălin Buhăianu ia atitudine faţă de declaraţiile făcute de liderul PSD în cursul vizitei sale în SUA. Victor Ponta a făcut unele afirmaţii, de bun simţ, dar care contravin clar cu atitudinea sa politică din România.

 

În urma materialelor de presă date publicităţii de către echipa de comunicare a PSD, liderul PSD s-a întâlnit la Chicago cu membri ai comunităţii româneşti şi cu ziarişti români din Asociaţia Jurnaliştilor Români din SUA şi Canada (NARPA). În cadrul acestor întâlniri, Victor Ponta a făcut două declaraţii decente, dar care contravin în mod evident atitudinilor şi faptelor sale politice din ţară.

În primul rând, preşedintele PSD a afirmat referitor la demiterea sau suspendarea preşedintelui Traian Băsescu că “romanii sunt cei care trebuie să decidă când merg la vot” (declaraţie conform materialului de presă alcătuit de NARPA). “Haideţi să ne amintim de toată agitaţia şi mobilizarea generală pe care PSD şi PNL au făcut-o în rândul activiştilor lor de partid pentru a crea manifestaţii de stradă care să conducă la căderea preşedintelui Băsescu! Nu mai spun că au încercat să confişte şi manifestaţiile spontane de nemulţumire ale cetăţenilor normali din ţara asta! În cazul de faţă ar trebui să iasă public şi să declare pe cine prosteşte: pe românii din America, când le spune că preşedintele trebuie ales liber, sau pe românii de acasă când se comportă ca un simplu agitator scoţând oamenii din casă pentru o cauză în care nici el nu crede?” a afirmat deputatul PDL Cătălin Buhăianu.

Cea de a doua declaraţie a lui Victor Ponta care a stârnit reacţii vehemente din partea parlamentarului PDL de Botoşani constă în afirmaţia lui Victor Ponta cum că el nu crede “într-o opoziţie care vine să distrugă tot ce au făcut cei dinainte”! “Foarte interesantă declaraţia lui Ponta! Daca tot a făcut-o public, îl somez şi eu pe Victor Ponta public să vină în plenul Parlamentului României şi să spună cu voce tare care sunt lucrurile bune făcute de guvernarea PDL pe care nu le va schimba în eventualitatea venirii sale la guvernare! În cazul în care nu va spune public acest lucru, am tot dreptul să îl acuz de populism, minciună şi dezinformarea românilor din America!” a încheiat deputatul Cătălin Buhăianu.


This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)

Sondaje de opinie

Pe cine veţi vota ca primar al municipiului Botoşani?

Site realizat de

Global Net

Trafic

Statistici gratuite pentru site-ul tau
Copyright © 2011 Banul Botoşănean