Poliţia Locală a prins un consumator de etnobotanice în Parcul Mihai Eminescu

Un tânăr de 20 de ani a fost prins de Poliţia Locală a municipiului Botoşani în Parcul Mihai Eminescu având asupra sa şi câteva „doze”.

„În seara zilei de 22 noiembrie 2016, orele 18.55, patrula Poliţiei Locale Botoşani a surprins pe numitul D. Emanuel Dumitru, în vârstă de 20 ani din Cătămărăşti, în parcul Mihai Eminescu din municipiu, care prezenta un comportament ciudat, lipsa echilibrului, starea confuză şi monologul au atras atenţia poliţiştilor şi a cetăţenilor aflaţi în trecere. Pentru identificare şi verificare a fost condus la sediul Poliţiei Locale, unde au fost găsite asupra sa un număr de trei „doze” de substanţe psihoactive şi o ţigară pregătită a fi consumată cu deliciul plăcerilor oprite”, a transmis Compartimentul de Relaţii Publice a Poliţiei Locale.

Tânărul a recunoscut că este un fidel consumator şi are senzaţii ce nu le poate descrie, iar după ieşirea din starea euforică nu are dureri de cap, ca după o beţie cruntă.
Acesta a povestit că procurarea dozelor este una simplă, prin internet sau la orice grup de tineri poţi întreba şi eşti îndrumat pentru o „clipă de fericire” . Costurile nu sunt mari, cu numai 10 lei se obţine doza împachetată cu grijă într-un staniol, iar la trei doze una este gratuită.
Tânărul nu a necesitat intervenţie medicală de specialitate fiind predat la Poliţia Municipiului Botoşani pentru continuarea cercetărilor.

BanulBotosanean.ro
www.facebook.com/pages/BanulBotosanean-Botosani