Prima pagină » Suceava riscă să-și piardă turiștii: o mănăstire din Botoșani eclipsează toată Bucovina!

Suceava riscă să-și piardă turiștii: o mănăstire din Botoșani eclipsează toată Bucovina!

VIDEO! Nu există o mănăstire mai impozantă decât asta în toată România! Toată Bucovina se uită cu uimire la minunea de la Botoșani: Mănăstirea Zosin!

La câțiva kilometri de municipiul Botoșani, pe drumul spre Iași, slujitorii Domnului, ajutați de donatori, au clădit, din pământ și până la cea mai înaltă cruce de pe turlă, o mănăstire cum nu mai există alta în toată România.
Lucrarea încă nu a fost finalizată, dar ce a ieșit reprezintă mândria județului Botoșani și a întregii Biserici Ortodoxe Române.

Mănăstirea are două hramuri, cel al Adormirii Maicii Domnului și al Duminicii Tuturor Sfinților.
Complexul este format din biserică, casa monahală și clopotnița impozantă în care, la primul etaj se găsește un paraclis, iar la parter cel mai mare magazin cu produse bisericești din județ. Tot la primul etaj este în curs de amenajare și un muzeu. Paraclisul, deși situat la etajul clopotniței, este mai mare decât multe alte biserici și a fost sfințit recent, iar femeile au putut trece prin altarul lui. 

În casa monahală primul etaj este destinat pelerinilor, iar etajul doi călugărilor. „Oricine vrea să vină și să stea peste noapte pentru a fi lângă noi de la prima oră la slujbă este binevenit!”, a spus un călugăr. 

Mănăstirea Zosin a fost gândită după un model rusesc, iar frumusețea și impozanța ansamblului monahal este nemaiîntâlnită în toată zona Bucovinei, Moldovei și chiar toată România, în ciuda faptului că este o construcție care are doar câțiva ani. Piatră și foiță de aur, acestea sunt cele două elemente care domină arhitectura Mănăstirii Zosin și o fac atât de deosebită. 

Credincioștii sunt așteptați în cadrul ansamblului monahal de la Zosin, care va fi dotat, în acest an și cu un gard împrejmuitor și va fi realizată și amenajarea spațiului verde.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)