Zilele Nordului #cei7anideacasă, pe lista celor 21 de festivaluri din România la care nu poți să lipsești în 2020

0

Cluj Life a pus Zilele Nordului, festivalul organizat de tineri în Darabani, nordul extrem al României, pe lista celor 21 de festivaluri din România de la care nu poți să lipsești anul acesta. 

 

Și organizatorii, tineri dărăbăneni plecați la studii în Cluj, au început promovarea acțiunilor care vor avea loc în cadrul ZN ediția 2020, care are ca slogan ”Cei 7 ani de acasă”, din perioada 27-30 august. 

 

De la promovarea melodiilor trupelor care vor concerta în poiana de stejari seculari de la Darabani, la startul înscrierilor la competițiile sportive, pagina oficială de Facebook Zilele Nordului promovează festivalul care pune județul Botoșani pe harta pasionaților de muzică, călătorie, istorie, a celor pasionați de România: 

 



 

 

 

”În 2019 am avut cea mai bună ediție a ZN de până acum. Ați fost nu doar martori și nu doar parte din asta, ci ați fost cei care au făcut-o să fie așa.

Noi, echipa din spatele ZN, nu putem decât să vă fim recunoscători pentru felul în care festivalul ăsta devine al vostru tot mai mult în fiecare an. Și pentru felul în care nu-l lăsați să se termine odată cu ultimul concert, ci țineți aproape de noi, de proiectele noastre din Nord și de comunitățile de acasă.

ZN este un proiect unic, aducând împreună diaspora Nordului și tinerii de acasă în inițiative care regenerează comunitățile noastre. 2.000 de turiști din toată România ne-au vizitat anul trecut la festival, ca să fie parte din micul nostru miracol.

Ne vedem în 27-30 august 2020 să sărbătorim împreună #Cei7AniDeAcasă.

Sumarul Zilelor Nordului 2019: https://bit.ly/381WI6O

Ediția următoare: Zilele Nordului | Ediția a 7-a

Filmul oficial #ZN19 a fost realizat de Stories in Two

Operatori video: Andrei Tudose și Teor Rotariu”

 

 

 



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *