Știri locale Visit Botoșani

FOTO Traseu pentru biciclete marcat în Pădurea Baisa, în aria protejată Dorohoi-Șaua Bucecei



 


La inițiativa Agenției pentru Arii Naturale Protejate –Serviciul Teritorial Botoșani  (ANANP), în colaborare cu Direcției Silvice Botoșani, peste 40 de persoane au participat sâmbătă, 22 mai, la o acțiune de ecologizare și marcare a unui traseu pentru biciclete în Pădurea Baisa din județul Botoșani. 

Acțiunea a fost organizată cu prilejul “Zilei Internaționale a Biodiversității” și  a avut ca scop conștientizarea și informarea asupra ariilor naturale protejate din județul Botoșani. 

Traseul de biciclete realizat în pădurea Baisa se suprapune cu Aria Naturală Protejată ROSPA0116 Dorohoi-Șaua Bucecei. Este un traseu cu un grad de dificultate ridicat și are o distanță de circa opt kilometri, începând de la Biserica Baisa până la Balta Arsă. Traseul poate fi însă parcurs și de pasionații de drumeții sau de cei care practică jogging-ul.




La acțiunea inițiată de ANANP în colaborare cu Direcția Silvică, au participat membri din Cercului de protecția Mediului de la Palatul Copiilor Botoșani, Asociației Papucul Doamnei, Centrului local Cutezătorii din cadrul Asociației Naționale Cercetașii României, angajați din cadrul Comisariatului Județean Botoșani al Gărzii Naționale de Mediu, ANANP Serviciul Teritorial Botoșani, Direcția Silvică Botoșani, precum și botoșăneni pasionați de drumeții în natură și ciclism. 

Începând cu anul 2000, în fiecare an, la data de 22 mai, se sărbătorește Ziua Internațională a Biodiversității.  De Ziua Internațioanală a Biodiversității au loc evenimente prin intermediul cărora se dorește informarea a cât mai multor persoane cu privire la ceea ce înseamnă biodiversitatea, responsabilizarea persoanelor prin implicarea lor activă în diferite acțiuni de susținere a biodiversității și a naturii în general. Protejarea mediului poate să înceapă de la fiecare persoană în parte, prin activități relativ simple, care să păstreze natura așa cum este și pentru generațiile viitoare. 

Comunicat de presă