Administrație Agricultură Știri locale

Fermierii vor putea construi în extravilan pe terenurile agricole fără să mai fie trecute loturile în intravilan





Dezvoltarea afacerilor de familie, dar și a marilor business-uri din agricultură se vor putea face mai ușor.

Senatorii au adoptat în comisia de specialitate o inițiativă care prevede facilitatea construirii pe terenurile agricole din extravilan fără să mai vie nevoie de trecerea acelor parcele în intravilan.

Dezvoltăm satul românesc! Inițiativa colegilor de la PSD, L45/2021 pentru completarea art.23 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții a trecut de comisia de specialitate din Senatul României drept pentru care construcțiile agricole vor putea fi realizate in extravilan pe terenurile agricole fără a mai fi necesară trecerea terenului în intravilan, prin solicitare PUZ. Prin acest amendament construcțiile din extravilan și îndepărtate de localitatea de reședință a lucrătorilor agricoli, menite să adăpostească mașini agricole, utilaje, mici ateliere, scule, sere și solarii, alte bunuri ale acestora, inclusiv animale, precum și spații pentru cazare temporară pe timpul campaniilor agricole sau orice alte construcții ce deservesc activitățile agricole vor fi exceptate de la obligația realizarii planurilor urbanistice zonale – PUZ.”, a precizat senatorul Lucian Trufin, secretarul Comisiei pentru Agricultură din Senat.