Roxana Țurcanu: Dezvoltarea județului Botoșani poate fi realizată doar cu ajutorul producătorilor locali!

0





După cum putem observa, șansele de a trăi într-un județ dezvoltat precum cele din vestul țării noastre sunt destul de reduse, mai ales acum când economia românească este blocată din cauza pandemiei cu Covid-19.

De aceea, singura noastră salvarea pot fi produsele tradiționale moldovenești, produse 100% în județul Botoșani. Iar o modalitatea prin care putem lansa și promova produsele noastre locale sunt rulotele achiziționate de domnul Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis și directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți, din județul Botoșani, producătorii locali putând astfel să-și vândă produsele cu ușurință în mai multe zone ale orașului.

„Apreciem public modul de susținere și de dezvoltare a domnului director Ionica Nechifor pentru că observăm un plan clar, bine pus la punct pentru modernizarea și dezvoltarea uneia dintre cele mai importante stațiuni de cercetare și dezvoltare pentru creșterea Ovinelor și Caprinelor și nu în ultimul rând am vazut un lucru care trebuia făcut de mult, a achiziționat patru rulote pentru producătorii locali din județul Botoșani ce vor fi folosite pentru a-și vinde produsele către botoșăneni. Este un moment prielnic pentru producătorii noștri locali, mai ales că suntem în preajma sărbătorilor pascale și mulți dintre botoșăneni vor dori să cumpere produsele direct de la fermieri, care să fie calitative și la un preț corect”, a declarat Roxana Florentina Țurcanu, președintele ALDE Botoșani.



Prin intermediul rulotelor mobile, care sunt dotate cu instalații frigorifice și sunt autorizate sanitar-veterinar, producătorii noștri locali pot vinde tot ceea ce produc, cu condiția etichetării corespunzătoare a produselor.

De asemenea, pentru a ne putea dezvolta ca și județ, avem nevoie și de contribuția și implicarea conducerii Consiliului Județean Botoșani pentru inițierea demarării procedurilor în vederea achiziționării și implementării caravanei producătorilor locali, care să fie pusă la dispoziția tuturor celor care vor să meargă în târguri, cât și deplasarea lor dintr-un județ în altul, pentru promovarea produselor fabricate în Botoșani.

„Producătorii locali pot fi susținuti de Consiliul Județean prin această caravană și chiar prin înregistrarea brandului care să fie recunoscut în toată țara. Doar susținând producătorii locali putem crea plus valoare și putem încuraja alți botoșăneni muncitori, care vor să producă produse autohtone și tradiționale, dar sunt descurajați, din păcate, de acest proces uneori greoi, al comercializării produselor tradiționale”, a adăugat Roxana Țurcanu.

Biroul de presă,

ALDE Botoșani

 


Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *