Economic

Are 20 de ani, este IT-ist și a ales să rămână în țară pentru a porni o afacere

Ionuț Vilhem, IT-ist

În România nu sunt autostrăzi, dar internetul are o viteză pentru care țările vestice mai au de aștepat ani buni să ajungă.

Asta permite tinerilor specialiști în IT să lucreze de oriunde din România pentru orice gigant din domeniu de pe fața pământului sau să-și înceapă propria lor afacere.

Unul dintre tinerii care a ales să rămână în România pentru a-și realiza aici visul este Ionuț Vilhem. Are 20 de ani, este IT-ist și a ales să rămână, să dezvolte, să schimbe orașul, județul și țara în care trăiește cu creativitatea lui și cu imaginea pe care un tânăr ca el o are asupra modului în care ar trebui să arate comunitatea și țara.

 



Este din orașul Bucecea, un orășel de pe malul Siretului, unde oportunitățile de afaceri sunt extrem de reduse, iar pentru un tânăr ca el Internetul a fost salvarea.

A muncit pentru multinaționale, în domeniul gamingului, dar are un spirit întreprinzător și preferă să înfrunte greutățile începutului unei afaceri în România, în Botoșani, în Bucecea.

Deține domeniul www.vilhem.com și realizează site-uri de prezentare, dar și magazine online complexe și spune că este un perfecționist.



”Ofer tot timpul mai mult clientului decât mi se plătește pentru că vreau ca toți clienții mei să fie mulțumiți de munca mea, dar în primul rând vreau eu să fiu mulțumit de munca pe care o fac. Nu pot să îi dau cuiva un site sau o soluție fără să fiu eu în primul rând pe deplin mulțumit de ce ofer”, a declarat Ionuț Vilhem. Spre exemplu, a realizat pentru cineva un site în WordPress și a reușit să salveze și să urce pe noul site baza de date de pe vechea pagină web care era construită în Joomla. A fost o muncă de câteva zile de coduri, rescrirei de coduri, un volum mare de efort.

Acesta spune că munca sa este și pasiunea lui și că asta îl face să treacă peste toate greutățile unui început în acest colț de țară.



Tânărul Ionuț Vilhem este de părere că multe dintre afacerile din Botoșani nu sunt suficient promovate în mediul on-line, acolo unde toți jucătorii importanți din economie își caută piețe, parteneri, furnizori.

Agricultura începe să fie din ce în ce mai puternică în județul Botoșani, dar producătorii locali, în ciuda produselor excelente din punct de vedere calitativ, nu sunt promovate la nivelul anului în care ne aflăm, cu soluțiile potrivite.

Tânărul IT-ist din Bucecea are soluțiile pentru ca orice afacere să aibă o prezență în online la nivelul lui 2017, cu cele mai moderne designeuri, cu cele mai bune oferte de preț.

Pe lângă vilhem.com, Ionuț Vilhem folosește și pagina de Facebook Vilhem-România.