Își mărește producția cu 20%. ”Avem cerere foarte mare atât în România, cât mai ales la export”

0




Compania Hidroplasto Botoșani, condusă de omul de afaceri Cătălin Silegenu, își mărește din nou producția ca urmare a cererii crescute atât pe piața internă cât și datorită comenzilor din exterior. 

Măcinătura de PVC făcută la Botoșani este la mare căutare pentru producătorii din industrie, iar Silegeanu investește din nou pentru creșterea producției. 

În această săptămână ajunge la Hidroplasto Botoșani un nou utilaj de măcinat deșeuri din PVC care va crește capacitatea de producție cu 20% și va transforma compania înființată și condusă de Cătălin Silegeanu în cel mai mare producător din România de măcinătură din PVC. 

Noul utilaj este produs în Serbia, iar tubulatura, ventilatoarele și accesoriile sunt fabricate la Botoșani. 

”Ca și producție putem face circa 4 sau 5 tone pe oră, depinde de duritatea materialului. Cu acest utilaj nou vom produce 6 tone pe oră. 

Suntem singurii din țară cu o capacitate atât de mare. În plus, utilajele sunt dotate cu filtre specifice pentru a înlătura eventuale impurități, în special metale”, a declarat Cătălin Silegeanu

Hidroplasto deține două mori cu motor de 32 kW, una cu motor de 50 kW, plus un Shredder cu motor de 80 kW, iar la liniile de producții actuale se adaugă și moara cumpărată din Serbia care are un motor de 30 kW. 

Măcinătura de PVC produsă de Hidroplasto este livrată în SUA, Australia, Germania, Polonia, Turcia, Mozambique, Belgia, Kosovo, România. 

Totodată, o parte din măcinătură este folosită de Hidroplasto pentru producția proprie a elementelor rosturilor de dilatație montate la autostrăzi, drumuri, poduri, parcări.



 


Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *