Elsaco va face bani din vânt în Mitoc și Galați. Parcul eolian din Botoșani va fi construit cu un investitor italian

0



 


Compania botoșăneană Elsaco, condusă de omul de afaceri Valeriu Iftime, lucrează la documentația pentru două parcuri eoliene în județele Botoșani și Galați.

Cel din Botoșani va fi dezvoltat în comuna Mitoc, pe malul râului Prut, și va avea nevoie de o investiție de aproape 100 milioane euro.

Elsaco a reluat docuementația pentru parcul din Mitoc, ținută la naftalină după 2012 deoarece România nu a mai susținut aceste investiții.

Dar Uniunea Europeană a făcut ca și România să își schimbe politica de susținere a investițiilor în sursele de producere a energiei verzi și se pare că va redeveni un domeniu de interes pentru investitorii români și străini.



”Avem o echipă care lucrează la documentația pentru parcurile de la Mitoc, din județul Botoșani, și de la Galați. Pregătim documentația și sper ca anul viitor să ne apucăm de construcție cu o investiție italiană”, a declarat Valeriu Iftime.

Parcul eolian de la Mitoc ar urma să aibă o putere instalată de 120 MW.

În urmă cu câteva zile, E.ON a anunțat că va investi sume consistente în 2021 pentru a dota stațiile de la Siret, Dorohoi și Bucecea special pentru a putea primi energie de la viitoarele proiecte eoliene și fotovoltaice dezvoltate în județul Botoșani.

Pe lângă Mitoc, în trecut s-au făcut măsurători și s-au achiziționat o parte din terenurile necesare în zonele Păltiniș, Unțeni, Sulița, Viișoara.





Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *