FOTO Cea mai aglomerată zi din an la aquaparkul Cornișa. Canicula a atras ieșenii și sucevenii la Botoșani

0




SURSA foto: Marius Honceriu

Astăzi, 24 iunie, este cea mai aglomerată zi din 2021 la aquaparkul Cornișa. Piscinele și toboganele au fost luate cu asalt de ieșeni, suceveni, botoșăneni dar și de diaspora întoarsă acasă în concediu. 

Câteva sute de mașini sunt parcate în zona aquaparkului, în timp ce terenurile de sport și lacul artificial sunt aproape pustii. 

Eugen Țurcanu, directorul Direcției de Servicii Publice Sport și Agrement care administrează Parcul de agrement Cornișa, a declarat că este prima zi din an în care s-a atins capacitatea maximă la aquapark. 

”Zona de aquapark este full, la capacitatea maximă prevăzută de legislația în vigoare, adică 70% din total. Este cea mai aglomerată zi din an”, a declarat Eugen Țurcanu

Acesta a precizat că până acum accesul s-a făcut pe bază de rezervare, dar se va renunța la acest sistem și prioritate vor avea cei care vor face plata on-line, după care se va merge pe regula primul venit, primul servit. 

Cunoscutul organizator de evenimente Marius Honceriu asigură muzica și concursurile cu premii pentru cei care merg la aquaparkul Cornișa.



 


Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *