VIDEO Gheorghiu a curățat primele 5 hectare ale viitorului Parc Industrial Bucecea. Încep lucrările la apă, canalizare, gaz și energie electrică de putere

0

 




Angel Gheorghiu, primarul orașului Bucecea, a anunțat la începutul anului că vrea ca în 2021 să degajeze de resturi de clădire primele hectare pentru viitorul Parc Industrial Bucecea și să și racordeze la utilități terenul.

În septembrie 2021 ținta lui Gheorghiu a fost atinsă și, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Botoșani condus de Doina Federovici, a reușit să curețe de ruinele fostei fabrici de zahăr de pe primele 5 hectare de teren.

Mai multe companii au concesionat deja teren la Bucecea pentru a deschide afaceri noi sau pentru a reloca altele existente.



”Am curățat mai mult de cinci hectare de teren, am finalizat și licitația pentru stabilirea celor care vor racorda terenul eliberat la apă, canalizare și gaz metan, și așteptăm și avizele de la E.ON pentru curentul trifazat de mare putere. După ce avem și utilitățile invităm companiile cu care avem deja contract să preia terenul și să construiască”, a declarat Angel Gheorghiu.

Depozitul și linia de producție a unui panificator, depozitele unei companii din Iași, dar și două firme care activează în sectorul serviciilor vor fi primii investitori din Parcul Industrial Bucecea.

Totodată, o suprafață de 13 hectare a fost alocată unei mari companii care vrea să transfere la Bucecea depozitele logistice pe România.

 

 




Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *