Economic Știri locale

Mutare BOMBĂ! Apartamente construite peste KFC, Flanco, Takko și C&A cu panouri fotovoltaice și grădini pe acoperiș

SURSA FOTO: economica.net



 


SURSA FOTO: economica.net

Immofinanz, unul dintre cei mai mari dezvoltatori din România, intră pe piața rezidențială și are în plan construcția a 12.000 de noi apartamente deasupra magazinelor STOP SHOP, a anunțat compania, scrie Economica.net. Pe plan local, dezvoltatorul are un singur astfel de parc de retail, la Botoșani.

Immofinanz a anunțat că are în plan construcția de proiecte rezidențiale cu locuințe accesibile, durabile și prietenoase cu mediul. Acestea vor fi ridicate deasupra magazinelor din parcurile de retail STOP SHOP și vor fi construcții modulare din lemn.

 

 

Tipurile de apartamente vor varia, de la cele de familie, la cele de birou sau unități separate pentru oaspeți sau îngrijitori. Proiectele vor avea panouri fotovoltaice, se va folosi energie geotermală pentru încălzire și vor avea grădini pe acoperiș.

„Având în vedere deficitul și costul în creștere al terenurilor din interiorul orașului și lipsa actuală de locuințe, avem o resursă masivă cu ajutorul celei mai mari rețele de parcuri de retail din Europa. Cu Top on STOP (nr. – așa cum este numit conceptul), dorim să folosim cât mai bine această oportunitate și să oferim locuințe la prețuri accesibile, sustenabile și susținem utilizarea responsabilă a resurselor funciare”, a explicat Dietmar Reindl, COO al IMMOFINANZ, citat de Economica.net.

La Botoșani, viitoarele apartamente vor avea la parter magazine precum C&A, Takko, Flanco, Deichman, Pepco, LC Waikiki, Agroland și KFC.

Nu a fost anunțată o dată cu aproximație când va fi demarat proiectul imobiliar al proprietarilor STOP SHOP.

SURSA FOTO: Economica.net