Silegeanu: Magazine de unde ne facem cumpărăturile sunt cu capital străin și măresc prețurile după bunul plac, ne dublează facturile la energie electrică sau ne scumpesc carburantul

0

 



 


Am ajuns în punctul critic în care să fim acaparați sau mai bine zis invadați, de puzderia de investitori străini, care au ajuns să ne controleze nouă, românilor, nivelul de trai și mediul economic în propria noastră țară.

Acest fapt este certificat și de datele oficiale furnizate de Banca Națională a României, cu privire la investițiile străine directe în România, potrivit cărora, investițiile străine directe în România au crescut cu 196% în primele opt luni ale anului 2021, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Mai exact, investițiile directe ale străinilorîRomânia au însumat 4,394 miliarde de euro (comparativ cu 1,481 miliarde de euro în perioada ianuarie – august 2020), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 3,803 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 591 milioane euro.

 


Mai mult decât atât, numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele opt luni din 2021, cu 44,8%, comparativ cu perioada similară din 2020, la 3.612 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

La prima vedere am putea spune că e un lucru benefic că vin investitori străini în țara noastră și fructifică ceea ce statul român a privit dezinteresat la tot ceea ce se întâmplă cu economia românească în ultimii ani de zile, dar când vedem că aproape toate marile magazine de unde ne facem cumpăraturile sunt cu capital străin și măresc prețurile după bunul plac, că ne dublează facturile la energie electrică sau ne scumpesc carburantul, parcă zic că nu sunt chiar de bun augur pentru noi, toate aceste investiții, ci sunt pentru cei care au „vândut” tot ce s-a putut „vinde” pe comisioane grele, marilor investitori străini.

Întotdeauna am fost cel care a susținut producția locală, respectiv cea din Botoșani, pentru a ne putea dezvolta astfel ca și județ, mai ales că avem resursele necesare, numai să fim lăsați și susținuți pentru a crește economic de către autoritățile locale și centrale, de asemenea am susținut și sprijinit punerea în mișcare a economiei românești, în timpul pandemiei mai ales, când investitorii români au fost extrem de afectați de măsurile adoptate de Guvernul României.

Prin toate acțiunile marilor conducători de țară ne-am putut da seama , fără prea mult efort, că totul e hotărât parcă împotriva românilor, nimic nu era favorabil lor, nimic nu era pentru susținerea și dezvoltarea economiei românești. Răspunsul vine și prin aceste date furnizate Banca Națională a României, că suntem la mâna deciziilor unor investitori străini, fără ca reprezentanții Guvernului nostru să poată lua  vreo decizie  pentru binele cetățenilor care în mare parte trăiesc la limita de subzistență.

 

 


De asemenea, nu trebuie să uităm și de sutele de hectere de teren agricol vândut firmelor cu capital strain, apărute în țara noastră ca ciupercile după ploaie.Un studiu al Uniunii Europene evidențiază faptul că străinii au acaparat aproape jumătate din terenul agricol al României. În acest domeniu sunt și nenumărate cazuri în care pământurile țăranilor au fost luate mai mult forțat, aceștia fiind înșelați  prin diferite tertipuri juridice. 

Din păcate, întregul fenomen de înstrăinarea pământului agricol românesc atrage și anumite efectenegative, atât asupra forţei de muncă, cât şi asupra mediului înconjurător.

Mă întreb de ce s-a ajuns în situația actuală, în care să depindem atât de mult de investițiile străinilor, de ce statul român nu a construit fabrici în care să acopere mare parte din nevoile românilor sau să producăenergie, sau mai bine zis de ce au ruinat tot ce a avut bun  țara noastră pentru a fi la mâna investitorilor străini? Deși am fost o țară și poate că încă suntem, bogată în nenumărate resurse care trebuiau  doar valorificate și nu furate…

Cătălin Silegeanu, om de afaceri 





Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *