Economic Știri locale

Lacto Solomonescu a deschis un magazin în orașul Cajvana, județul Suceava



Compania botoșăneană Lacto Solomonescu își continuă extinderea rețelei de magazine proprii prin deschiderea unui nou magazin în județul Suceava.

 

Extinderea firmei botoșănene prin magazinele proprii reprezintă o creștere sănătoasă din punct de vedere economic și o bază solidă pentru dezvoltarea viitoare.

 

LactoSolomonescu vine tot mai aproape de tine! Începând cu 24 noiembrie, ne găsiți și în Cajvana, județul Suceava, pe strada Principală vis-a-vis de școală, cu un nou magazin.Vă așteptăm cu drag cu produse lactate din Botoșani!”, au precizat oficialii companiei pe pagina de Facebook Lacto Solomonescu.

 

Fabrica de lactate Lacto Solomonescu, din satul Miron Costin, comuna Vlăsinești, județul Botoșani, este una dintre primele fabrici private deschise după 1990 cu capital integral autohton și care s-a impus pe piața națională.

 

În Botoșani, Lacto Solomonescu are magazine proprii în Piața Centrală, Piața Viilor, pe strada Grivița peste drum de Uvertua Mall, și în intersecția la capătul lui unu.