Mai multe microbuze electrice le vor înlocui pe cele diesel în transportul public din municipiul Botoșani

0




 

Compania Microbuzul SRL, care operează serviciul de transport public local în regim maxi-taxi, a anunțat că va înlocui o parte din microbuzele diesel cu microbuze electrice.

Omul de afaceri Dumitru Balan, fondatorul Microbuzul SRL, a anunțat la postul local de televiziune Tele M că va achiziționa microbuze electrice indiferent dacă acestea vor putea fi cumpărate printr-un proiect cu finanțare europeană sau prin contractarea unui credit bancar.



”Oricare ar fi soluția de finanțare vom cumpăra microbuze electrice. Așteptăm să vedem dacă suntem eligibili și vom putea depune un proiect cu finanțare europeană pentru a atrage și fonduri europene în economia locală sau dacă vom face achiziția prin contractarea unui credit. Oricum, Microbuzul va avea în flota sa și autobuze electrice”, a declarat omul de afaceri Dumitru Balan.

 

Odată cu publicarea ghidurilor de finanțare pentru axele cu fonduri europene care vizează mediul privat, Microbuzul va ști care este soluția de finanțare pentru autobuzele electrice și stațiile de încărcare necesare acestora.

Microbuzul SRL ar putea pune în circulație pentru serviciile de maxi-taxi din Botoșani autobuze electrice înainte ca municipalitatea să reușească să își doteze compania proprie cu tramvaie sau microbuze electrice.

 




Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *