VIDEO Două femei de afaceri au investit 200.000 euro în DEVINE, cel mai modern centru de remodelare 

0



Vin din domenii diferite de business, dar sunt prietene și au investit împreună în cel mai modern centru de modelare corporală și facială din Botoșani.

Mihaela Andrici și Monica Balanovici sunt cele două femei de afaceri care au investit împreună 200.000 euro în aparatura de ultimă generație de la Centrul DEVINE Esthetic Center, din strada Teodor Calimachi, în spatele Restaurantului Mister M.

”În aparatură și sediu investiția se ridică la 200.000 euro”, a declarat Mihaela Andrici în fața unei audiențe impresionată de stilul în care a fost amenajat centrul DEVINE.

Inaugurarea centrului DEVINE s-a făcut în prezența prietenelor celor două antreprenoare, iar prezentarea aparaturii a fost făcută de Alice Galani, managerul Beauty One, furnizorul aparatelor de ultimă generație folosite în procedurile care vor fi realizate la DEVINE.

„DEVINE a luat naștere din pasiunea pentru beauty acest centru, noi am fost încă de la început alături de ele, am încercat să le ghidăm în cele mai bune achiziții, terapii, tehnologii, pentru că pasiunea pentru beauty a trebuit dezvoltată într-o direcție de lux, calitate și un nivel înalt de tehnologie”, a declarat Alice Galani despre aparatura EXIMIA folosită în centrul DEVINE.

 

Opt aparate de ultimă generație care vor fi folosite pentru proceduri de slăbit, cosmetică facială, estomparea ridurilor, tratarea acneei, laser pentru epilare definitivă.

Tot la DEVINE va ajunge și un scanner corporal unic la nivelul regiunii Moldova.

 

„Clientul va veni, va fi scanat, i se vor lua parametrii de la masa musculară, retenția de apă, kilograme, înălțime, toate lucrurile acestea vor fi încorporate într-un soft. Se va recomanda o terapie de tratament, va face terapie de tratament iar la final se va face o scanare pentru a se observa rezultatele obținute”, a completat Alice Galani.

 

Detalii despre pachetele de servicii și prețuri puteți obține de pe pagina de Facebook DEVINE Esthetic Center.



 



 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *