Dacă îți place să mănânci picant și chiar întrecut de picant, trebuie să încerci puiul și sosurile de la Peri Peri Grill

0



Sursa foto: Mihaela Stoiciuc Vasilică

În Botoșani, pe Bulevardul Mihai Eminescu nr. 36, s-a deschis vineri restaurantul Peri Peri Grill Boulevard, al doilea restaurant al Uncle Vic.

Câteva sute de botoșăneni au mers vineri seară la noul restaurant pentru a testa specialitățile acestuia.

Dacă ești mare amator de mâncare picantă și chiar întrecut de picantă, Peri Peri Grill este clar locul în care trebuie să ajungi dacă ești în Botoșani.

Peri Peri își are originea în Africa de Sud, iar Remus Dăscălescu, fondatorul Uncle Vic, s-a îndrăgostit de acest sos și a vrut musai ca al doilea restaurant al său în Botoșani să aibă influența sud-africană pentru a o putea împărtăși tuturor amatorilor de picant, de iute, dar cu o anume savoare.

”Mie îmi place să mănânc picant, iar Peri Peri este un deliciu. Avem și sosuri mai puțin picante și chiar nepicante, avem pentru toate gusturile, iar puiul la grill este ținut în diferite tipuri de marinadă atent alese și încercate de mine de multe ori până am ajuns la savoarea dorită”, a declarat Remus Dăscălescu, omul de afaceri care a fondat brandul Uncle Vic.

În peisajul HoReCa din Botoșani, Peri Peri Grill vine cu o terasă mare, elegant amenajată, plină de copaci și de răcoarea naturală oferită de aceștia, cocktailuri și băuturi alcoolice și non-alcoolice.

De departe, puiul la grill, întreg, jumătate sau sfert, alături de sosurile picante reprezintă specialitatea casei, acel altceva cu care Peri Peri Grill se distinge în peisaj, dar și burgerii, meniurile pentru copii și ciorbele sunt la aceeași înălțime a calității.

Atât sosurile de la Uncle Vic, de pe Pietonalul Unirii, cât și cele de la noul restaurant Peri Peri Grill sunt realizate în bucătăriile celor două restaurante, fiind testate până ajung la perfecțiune de Remus Dăscălescu.

Peri Peri Grill este situat pe Bulevardul Mihai Eminescu, lângă centrul de încasări al Nova Apaserv, chiar în fața Tribunalului Botoșani.



 

 

 



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *