Economic Știri locale

La Camera de Comerț, oamenii de afaceri din Botoșani i-au transmis ministrului Budăi propunerile care să ajute angajații și să sprijine mediul de business



În data de 18 noiembrie 2022, la solicitarea mediului de afaceri, Camera de Comerţ și Industrie Botoşani a organizat o întâlnire cu Domnul Marius Budăi – Ministrul Muncii și Justiției Sociale, ocazie cu care au fost puse în dezbatere următoarele teme:

aplicarea creşterii voluntare a salariului minim cu 200 de lei neimpozabili și impactul creșterii salariului minim la 3000 lei, din 1.01.2023 – solicitarea firmelor a fost de a se reveni asupra normelor de aplicare, astfel încât să nu se creeze disfuncționalități în grilele de salarizare stabilite prin politici și regulamente interne; s-a solicitat de asemenea o analiză privind defiscalizarea veniturilor din industria confecțiilor, care riscă să se desființeze în lipsa unor măsuri de susținere din partea statului

întârzieri la rambursarea de către stat a sumelor din concediile medicale plătite angajaţilor – s-a propus ca soluție alternativă și viabilă compensarea cu sume datorate de firme către stat

propunerea agenţilor economici privind renunţarea la impozitarea tichetelor de masă oferite angajaţilor şi transpunerea impozitului în majorare salarială

 Domnul Ministru Marius Budăi a asigurat firmele prezente că aceste probleme vor fi înaintate factorilor decizionali pentru a se identifica modalități de soluționare.

 

Biroul de presă al CCI Botoșani