Mihaela Huncă, deputat Pro România: Am sărbătorit Ziua Limbii Române, în satul marelui poet național Grigore Vieru

“Limba română este întâia graniță a ţării mele care trebuie păzită, apărată şi fortificată.”

Sunt cuvintele rostite de Grigore Vieru și care ar trebui să fie pe buzele tuturor românilor, oriunde s-ar afla! 

Grigore Vieru este în inimile noastre poetul cu dor de țară și de limba română. 31 august a devenit în mod oficial Ziua Limbii Române în 2013. Originea acestei sărbători se află în Republica Moldova, când în contextul mișcării de renaștere națională, la Chișinău are loc Marea Adunare Națională, prin care s-a solicitat revenirea la limba română și la alfabetul latin, interzise aproape 100 de ani.

 

 

Astfel, pe 31 august 1989, limba română a fost votată ca limbă de stat și s-a luat decizia întoarcerii la alfabetul latin. 

„Sunt fericit că scriu în limba română. A scrie în română este ca şi cum Dumnezeu te-ar închide în ochiul său, de unde vezi întreg Universul, chiar dacă Dumnezeu îl ţine închis, de teamă să nu te scape jos. Eu văd din interiorul limbii române întreaga lume, întregul Univers…întreaga mişcare a planetelor, chiar daca ea, limba română nu are o circulaţie universală. Limba română este întâia graniță a ţării mele care trebuie păzită, apărată şi fortificată”

Aceste sublime cuvinte au fost rostite de  Grigore Vieru cu mulți ani în urmă, într-o emisiune la Radio România. 

“Dincolo de faptul că Ziua Limbii Române a devenit sărbătoare națională, limba română este cea care dă formă și conținut identității noastre naționale și sunt mulți români care au luptat și s-au sacrificat pentru a păstra cuvintele noastre dragi! Am spus-o în repetate rânduri și o repet : trebuie să fim conștienți acum, mai mult ca oricând, că vorbim de o națiune cu același trecut, aceeași cultură și aceeași limbă. O națiune care, indiferent de vremuri sau de conducătorii vremelnici îi adună laolaltă pe toți cei ce simt și vorbesc românește. România trebuie să fie sprijinul major și al integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. E nevoie însă, de o clasă politică responsabilă, dedicată ideii de Românie unită, modernă și democratică. La Mulți Ani limbii române, La Mulți Ani România, La Mulți Ani românilor de pe ambele maluri ale Prutului!”, este urarea făcută de deputatul botoșănean Pro România Mihaela Huncă.