A doua serie de cadre didactice și ONG-iști cursați în cadrul CreaFuture, la Botoșani



Gazdele sunt aceleași, actorii principali s-au schimbat. Asociația B-Right Media și partenerii mai fac un pas în implementarea proiectului ”CreaFuture – Creative Workforce for Cross-Border Future – Forță de muncă creativă pentru un viitor transfrontalier”.

Următorii 20 de facilitatori în domeniul creativității de la Botoșani s-au adunat lângă piscina Complexului Maria pentru startul celui de-al doilea curs care se va desfășura în fiecare zi din această săptămână, ultima din vacanță și până la începerea noului an școlar.

Un nou an școlar atipic și cu mari emoții pentru toți actorii, cadre didactice, copii și părinți deopotrivă, din cauza crizei sanitare. Așadar, cu atât mai mult, non-formalul, creativitatea și dezvoltarea abilităților de viață sunt cu atât mai necesare.




S-au înscris la al doilea curs următorii participanți:

Giosu Constantin – Colegiul Național AT Laurian

Guluţă Nadia Mihaiela – Colegiul Național AT Laurian

Iacob Oana Elena – Şcoala Profesională Specială „Sf. Stelian” Botoşani

Chira Liliana – Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani

Filipescu Elena – Şcoala Profesională Specială „Sf. Stelian” Botoşani

Oniciuc Maria – Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani

Racu Dragoş – Liceul Pedagogic „N. Iorga” Botoşani

Bolohan Gabriela – Liceul „Regina Maria” Dorohoi

Bolohan Mihai – Liceul „Regina Maria” Dorohoi

Fegher Augustina Felicia – Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Flămânzi

Grosu Viorica – Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Flămânzi

Şeucaliuc Dorin Alin – Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Botoşani

Ciobanu Loredana – Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani

Ursulică Teodora – Colegiul Naţional „A. T. Laurian” Botoşani

Ştefan Crina – Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoşani

Dămean Diana – Asociația profesorilor de limba română

Prăjinariu Mihaela Liliana – Asociația Comitetelor de Părinți din Colegiul Laurian

Damean Flavius Alin – Asociația Culturala ARLECHIN Botoșani

Horodincă Marian – Centrul Județean de Voluntariat Botoșani

Apostu-Alexandru Ramona- Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Flămânzi

 



După primele zâmbete de sub mască la partea de cunoaștere și un scurt periplu la colțul COVID, a fost deschisă a doua serie a cursurilor.

Casa Corpului Didactic (CCD) se bucură de o strânsă legătură cu Asociația B-Right Media, legătură care a contribuit la nașterea ideii care s-a transformat în proiect.

„Această colaborare, zicem noi că este una benefică pentru toți partenerii pentru că proiectul își propune să „zguduie” puțin metodele de formare a tinerilor liceeni din Botoșani și din Cernăuți. Sperăm ca fiecare dintre dv. să se simtă bine în această săptămână pentru ca după începerea anului școlar să putem derula efectiv activitățile cu elevii. Se va înființa acea cameră de activități non-formale, noi suntem în proporție de 80% gata cu camera, așa că vă vom aștepta pentru derularea măcar pentru derularea a câte unei activități, cu elevii dv. la Casa Corpului Didactic pentru laboratoarele de educație non-formală”Isabella Cantemir, coordonator proiect din partea CCD

Orice succes presupune muncă în echipă. Însă orice echipă are nevoie de „creierul” care o conduce spre atingerea obiectivelor propuse. În cazul nostru, ne aliniem după Adriana Cojocaru, formatorul proiectului, ajutată de consilierii de dezvoltare personală, Raluca Bălășcău și Alexandra Aolăriței. 

„Sperăm să avem o săptămână productivă, o săptămână care să vă facă să vă simțiți bine în primul rând. Iar în al doilea rând, să vă facă să experimentați alături de colegii participanți metode de lucru non-formale. Activitatea noastră cuprinde două părți, prima este aceasta, de formare a dv. ca și facilitatori în domeniul dezvoltării creativității. A doua parte va fi un laborator de lucru non-formal pe care îl veți desfășura cu elevii și ne bucurăm că începe școala, astfel încît să putem participa împreună cu elevii noștri la aceste laboratoare non-formale, în incinta CCD”,  Adriana Cojocaru, formator în cadrul proiectului. 



CreaFuture este un proiect transfrontalier implementat între România (Botoșani) și Ucraina (Cernăuți) care se va derula pentru o perioadă de 12 luni, cu un buget aprobat de UE în valoare totală de 220.197 euro. Beneficiarul programului este Asociația B-Right Media din Botoșani care îi are ca parteneri în această provocare inedită pe: Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi, Casa Corpului Didactic Botoșani și Liceul de Arta nr. 5 din Cernăuți.

Cursurile se desfășoară în perioada 7 – 11 septembrie 2020, în fiecare zi în intervalul 12:00 – 18:00.