Știri locale

Ada Macovei, inspector școlar general: ”Încă sunt în sistem profesori care își bat joc de copii la modul cel mai real”



 

Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, profesorul Ada Macovei, aduce acuzații grave unor cadre didactice despre care spune că și în 2022 continuă să predea în ”atmosferă de teroare” și că ”își bat joc de copii”.

Aceasta a organizat mai multe ședințe cu inspectorii de specialitate și separat cu directorii de școli și licee și le-a transmis că vrea, potrivit legislației în vigoare, schimbarea atitudinii acestor profesorilor față de elevi și față de părinți.

Prezentă în emisiunea Dialog Deschis, de la postul local de televiziune Tele M, Ada Macovei a atras atenția că este ilegal ca elevii să facă pregătire cu profesorii de la clasă și mai ales să fie constrânși să facă pregătire prin note mici și medii mici, chiar lăsați corigenți un semestru.

 


”Tragem un semnal de alarmă și le spunem părinților că trebuie să fie mai atenți la ceea ce fac ai lor copii, să-i sprijine mai mult, să-i ajute când se prăbușesc pentru că niciun copil nu poate să fie de 10 la 11 materii și la o materie să fie corigent fără motiv. Părinții trebuie să fie foarte atenți și să-și ajute copiii, dacă pot, prin orice mijloace legale.

Pentru că, pregătirea cu profesorul de la clasă, în particular, încalcă codul deontologic pe care noi îl avem în vigoare și este foarte grav. Susținerea copiilor în afară de pregătirile suplimentare cu alți profesori, așa cum prevede Legea, se poate face și de către părinte dacă se pricepe, dacă are timp, dacă relația cu copilul îi permite asta.

Nu vreau să aud de cazuri în care după ce se încheie semestrul află că au un copil corigent. Mai sunt două săptămâni de școală, rog părinții care știu că au situații de risc pentru copiii lor la anumite discipline să ia legătura cu profesorul și să vadă ce se poate face, prin colaborare și în interesul stric al elevilor”, a declarat Ada Macovei.

 





Aceasta a precizat că a trimis o scrisoare metodică în școli, una foarte bine elaborată și fundamentată legislativ, prin care le-a adus la cunoștință ”că poate au uitat” toate obligațiile pe care le au de evaluare a elevilor în ultimele zile de școală, în ultimele două săptămâni, de evaluare a competențelor și nu doar a cunoștințelor. Și când vorbim de competențele unui elev trebuie să ne gândim la cadrul competențelor europene.

”Trebuie să le atragem atenția colegilor noștri că elevii cu deficiențe de învățare beneficiază în mod obligatoriu de educație remedială și în semestrul următor. Colegii noștri care lasă acum corigenți trebuie să facă orele de pregătire remedială în cadrul programului de lucru de 40 de ore pe săptămână, adică GRATUIT, LA ȘCOALĂ. Vreau să le atrag atenția că vom monitoriza atent toate cazurile colegilor noștri care și-au făcut un obicei de a lăsa jumătate de clasă corigentă și vom face, împreună cu directorii care vor face asistență la ore, inspecții de specialitate pentru că trebuie identificate cazurile și luate măsuri. Așa se înțelege motivația. Au făcut ani la rând lucrul acesta pentru că așa consideră dumnealor că elevii vor fi motivați să învețe. Eu cred că motivația pentru învățare înseamnă, în anul 2022, cu totul și cu totul altceva, imaginație, creativitate, folosirea limbajului științific de către elevi, demonstrarea competențelor pe care le au de comunicare, de socializare, de limbă străină, de antreprenoriat, pe lângă cunoștințele stricte de specialitate”, a completat Ada Macovei.

 





Șefa ISJ Botoșani a precizat la Tele M că legislația prevede că elevii trebuie să fie informați despre nota primită la evaluare înainte de trecerea acesteia în catalog și carnet, iar părinții pot cere verbal profesorului, în termen de cinci zile, să justifice nota în prezența părinților și elevilor, motiv pentru care notele trebuie trecute în carnet și catalog pentru că altfel i se refuză părintelui sau tutorelui dreptul la contestație.

”Pentru interesul elevului sunt dispusă să fac absolut orice, chiar să îmi atrag oprobiul colegilor severi din sistem și care cred că dacă a mers o viață așa, va merge până la capăt. Ei, nu, dragi colegi, în secolul acesta și în anul acesta metodele nu mai sunt aceleași nici de predare, nici de învățare, nici de evaluare. Suntem obligați să ne orientăm și predarea și evaluarea pe ceea ce poate elevul, iar la evaluare să îl evaluăm pe ceea ce știe și nu pe ceea ce ar fi trebuit să știe sau pe ceea ce nu știe. În condițiile în care, după un an și jumătate de pandemie în care nu știu CÂȚI DINTRE NOI AU PRETENȚIA CĂ SUNT PROFESORI DE 10, continuăm să îi privim pe ceilalți de pe o poziție de superioritate maximă și îi tratăm incorect, cred că este cazul să ne temem pentru prestigiul nostru ca profesori. Este cazul ca fiecare dintre colegii mei să se uite cu atenție la elevul din fața lui și să îl considere, așa cum este, un om cu vise, cu idealuri, cu mândrie, cu orgoliu, cu interes mai mare sau mai mic pentru învățare, cu motivație mai mare sau mai mică pentru învățare. Și aici ar trebui să lucreze profesorul și de aici să începem discuția: Ce facem noi ca profesori să îi atragem pe elevi la materia noastră? ”, a mai spus inspectorul școlar general.



 

 


Ada Macovei a precizat în timpul emisiunii de la Tele M că zilnic primește sesizări din partea părinților cu privire la modul în care înțeleg unii profesori să evalueze elevii doar pentru a ajunge la pregătire în privat.

”Astăzi au fost trei părinți care au spus că așa nu se mai poate. Nu se mai poate! Unii dintre părinți au atâta dreptate încât eu mă tem că dacă ar face plângerile acolo unde trebuie AR FI VAI ȘI AMAR DE PROFESORII CARE ÎȘI PERMIT SĂ ÎȘI BATĂ JOC DE COPII. ÎNCĂ MAI SUNT ÎN SISTEM PROFESORI CARE ÎȘI BAT JOC DE COPII LA MODUL CEL MAI REAL. Noi ISJ nu putem face mare lucru pentru că ei sunt angajații instituțiilor de învățământ, drept urmare am stabilit cu inspectorii ce este de făcut și am avut ședință cu directorii pentru a le aduce la cunoștință lucrurile acestea. Monitorizăm situația. Deocamdată i-am rugat să țină cont de cerințele noastre pentru că în plan managerial obiectivul este foarte clar, școli performante. Învățământul este de masă, școală performantă însemană că majoritatea elevilor parcurg materia și promovează. Performanța nu înseamnă vârfurile, nu înseamnă elitele nici în rândul elevilor, nici a profesorilor. Da, pe ei îi premiem, îi iubim, ne înclinăm în fața lor, nu îi uităm niciodată la nicio activitate, suntem foarte mândri că Botoșani are încă profesori de elită și elevi merituoși, dar învățământul este de masă. Noi pentru toți cei 62.000 de copii trebuie să acționăm astfel încât ei să nu meargă la școală degeaba. Măsurile vor fi foarte dure! Dacă nu putem să intrăm în sufletul profesorului și să îl determinăm să vadă că în fața lui are oameni, copii mici, tineri, pot să aibă coadă, pot să aibă cercel, nu ne interesează pentru că sunt oameni și trebuie tratați corect, atunci vom interveni de altă manieră prin reducerea anumitor clase de la anumite profile, redistribuirea lor la alte profile acolo unde este cerere. Transferul să nu se mai facă pe baza certificatul de orientare școlară dată de psihologi după ce copiii nu mai fac față sistemului, în timpul anului școlar, pe forță majoră, prin comisiile ISJ, prin suplimentare la anumite clase, în timp ce altele rămân fără efectiv. Noi avem costul standard pe care trebuie să îl respectăm. De ce să fie școli care niciodată să nu se încadreze în costul standard și să ceară bani de la cei care au mai mulți elevi decât le trebuie. Lucrurile astea nu pot să meargă la nesfârșit. Vom avea un audit la ISJ exact pe asta, pe cheltuielile de personal și costul standard care nu se respectă niciodată, vom reorganiza rețeaua școlară, vom da clase acolo unde există cereri din partea părinților și elevilor. Dacă elevii vor clase de socio-umane și acolo pot să treacă clasa să ajungă să finalizeze 12 clase în loc de 10, când abandonează școala timpuriu. Dacă după 12 clase la socio-umane reușesc să își ia bacalaureatul este ceea ce trebuie să facem, oricâtă rezistență la schimbare din partea colegilor noștri. NU AM FOST IUBITĂ NICI ÎN PRIMUL MANDAT, CU SIGURANȚĂ NICI ACUM NU SE VA ÎNTÂMPLA ASTA, DAR ELEVII MERITĂ ORICE. Suntem profesori pentru că avem elevi. În momentul în care din ce în ce mai mulți elevi dispar din sistem din cauze naturale, demografice, acum zece ani am lăsat un sistem cu 78.000 de copii și am găsit unul cu 62.000 de copii, sau pentru că îi îndepărtăm noi de la școală sau că nu mai vor ei și se opresc 200-300 în fiecare an în clasa a VIII-a și mii în clasa a 10 și 11 clase, trebuie să ne punem un semn de întrebare și să acționăm imediat pentru că așa nu mai merge. Interesul nostru major este ca elevii să rămână în sistem și pe învățământ obligatoriu și apoi să meargă la facultăți. 2-3% din elevi ajung să termine până în 25 de ani facultatea. Nu mai merge azi tu să dictezi, elevul să reproducă a doua zi și să fie și fericit. Ceea ce se întîmplă în țările europene ar trebui să ne intereseze. Se vorbește despre starea de bine în învățământ, pentru noi sunt concepte abstracte. ”Aaa, dar ce copiii vin să se distreze la școală? Aaaa, dar ce mă transform în dădacă? Ce, eu vin să mă joc cu ei?”. TREBUIE SĂ ÎNVEȚE CARTE ÎNTR-O ATMOSFERĂ DE STUDIU, NU DE TEROARE! Noi trebuie să facem din toți absolvenți ai școlii și să ne merităm salariile. Acesta este îndemnul meu la început de an și nu voi repeta la nesfârșit, pur și simplu voi acționa în conformitate cu toate prevederile legale în vigoare! Părinții trebuie să recapete încredere în sistemul de învățământ”, a concluzionat Ada Macovei.