După Referendum: preoții să renunțe la mașinile de lux, iar politicienii să renunțe la imaginea făcută cu ajutorul bisericii

Când nu se validează un referendum susținut de biserica majoritar-dominantă dintr-o țară atunci acea biserică are o mare problemă. În acest caz vorbim de Biserica Ortodoxă Română.

Iar când partidul de la Putere, care susține că beneficiază de încrederea majorității românilor nu reușește prin îndemn și prin organizațiile locale să valideze un referendum la care e nevoie de doar 30% prezență, atunci partidul trebuie să conștientizeze că va ajunge în Opoziție.

3 milioane de români au semnat pentru modificarea Constituției în vederea stabilirii ca doar un bărbat și o femeie să se poată căsători în România, iar 3,7 milioane de români au votat la Referendum, din care peste 91% au votat DA.

În țara în care Biserica Ortodoxă are majoritatea dominantă prezența la acest referendum este dezastruoasă și arată că Biserica, nu credința, se confruntă cu ceea ce putea fi mai rău pentru ea: lipsa de încredere a enoriașilor.

 

 

 

Cred că oricine a auzit înregistrările din ultimele zile cu preoții care îndemnau la vot a avut o senzație de dispreț. Tonul folosit, vorbele ales, că ești împotriva lui Dumnezeu dacă nu mergi la vot, au avut efectul total opus, respectiv a ținut lumea acasă și a îngropat și mai mult încrederea românilor în preoți, nu în credință.

Dar asta vine ca o picătură care a umplut paharul, pentru foarte mulți.

Mulți s-au săturat să vadă preoți cu mașini de lux în sate sărăcite și depopulate, s-au săturat de înalții prelați care vin ca vedetele pop-rock, adică pe bani, la sfințiri de biserici în cătune, ori au acumulat revoltă la atâtea cazuri în care la botez sunt bruscați bebelușii, la înmormântări în familii sărace sunt ceruți mulți bani. Anchetele DNA asupra preoților cu funcție mare în BOR, cazuri precum Pomohaci, toate acestea s-au acumulat și au crescut neîncrederea în preoți și au crescut sentimentul de dispreț la adresa acestora.

Din păcate sunt prea puține cazuri cum ar fi preotul Partenie Apostoaie, de la Vovidenia, care a renunțat la pictura în biserică pentru a salva orfani și bătrâni, a părintelui Radu Zaiț, care este o binecuvântare pentru toți cei care îl cunosc, de ce nu chiar a protopopului Lucian Leonte, care reușete să hrănească multe persoane aflate în nevoie, și a altor preoți care schimbă societatea în bine. Biserica Ortodoxă trebuie să rămână cu credința în Dumnezeu și să revină cu picioarele pe pământ dacă îi vrea pe români alături de ea.

INTEGRAL PE BOGDAN CALINIUC BLOG