Politică Știri locale

Achiței despre parlamentarii PSD: ”Tovarășii nu se pot opri din minciuni nici după ce românii i-au sancționat la vot, în acest an, tocmai pentru demagogie și populism”

deputat Cristian Achiței, PNL Botoșani

Deputatul liberal Cristian Achiței cataloghează drept ”mizerii pesediste” ultimul comunicat de presă transmis de PSD Botoșani cu titlul „Toți deputații de la PSD Botoșani au votat pentru dublarea alocațiilor pentru copii, în timp ce deputatul PNL Cristian Achiței a refuzat să voteze!”. 

Achiței a sancționat comunicatul ”tovarășilor pesediști botoșăneni” și le-a reamintit acestora faptul că în primăvară s-au opus dublării alocațiilor, când partidul era condus de Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă.

Vă redăm integral reacția deputatului PNL Cristian Achiței la comunicatul PSD Botoșani pe tema alocațiilor:

 

 



 

 

”Iată titlul ultimului comunicat al tovarășilor pesediști botoșăneni (să nu spună că nu le fac și publicitate gratis): Pomenindu-mi numele doar în titlu, tovarășii încearcă să personalizeze un comunicat distribuit la nivel național de tot partidul roșu. Nu pot decât să fiu mulțumit de „atenția” pe care mi-o acordă personal și care îmi demonstrează încă o dată că am făcut ceea ce trebuie în toți acești ani, sancționând public aroganța, iresponsabilitatea și incompetența PSD.
Pe fond, da, nu am votat dublarea alocațiilor pentru copii în acest moment, la fel ca toți deputații PNL, tocmai pentru că suntem preocupați de soarta familiilor românilor cu copii, care nu poate fi afectată de dezechilibre bugetare artificiale, de inflație și instabilitate doar ca urmare a unor populisme ieftine.
Nu pot să nu remarc că tovarășii nu se pot opri din minciuni nici după ce românii i-au sancționat la vot, în acest an, tocmai pentru demagogie și populism fără nicio bază reală. Cum poți să spui, tu, parlamentar pesedist, că ești consecvent și că în primăvară ai votat pentru dublarea alocațiilor, știind că oricine poate vedea pe site-ul parlamentului că ai votat împotrivă, așa cum ți-au dictat stăpânii de la acea dată, Dragnea și Dăncilă?
Lucrurile sunt cât se poate de clare. Formula cea mai simplă prin care pesediștii și-ar fi putut demonstra grija pentru copiii României ar fi fost să lase bani în buget pentru creșterea alocațiilor cu 100%. Ori ei nu au lăsat bani (după ce au împărțit clientelei politice până și fondul de rezervă al guvernului) nici pentru plata pensiilor și salariilor.
Populism de cea mai joasă speță, sancționat deja în acest an de români, care nu pot fi prostiți atât de ușor!
Alba-neagra pesedistă nu mai funcționează!”