Politică

Senatorul Dorinel Cosma, AUR Botoșani, luptă cu PNL, USR și UDMR pentru Legea coșului minim. ”Românii cu salariul minim nu merită un trai decent?”



Un senator al AUR Botoșani, omul de afaceri Dorinel Cosma, le arată românilor cum parlamentarii PNL, USR și UDMR se opun creșterii nivelului de trai a românilor cu cele mai mici salarii.

Legea privind coșul minim pentru un trai decent, a fost pe ordinea zi pe 22 Octombrie 2021. 

Românii au înregistrat cheltuieli mari pentru viața de zi cu zi în ultima perioadă. Creșteri mai mari decât anul precedent s-au înregistrat la capitolul cheltuieli pentru alimentație cu +5,5% mai mult septembrie 2020 față de septembrie 2019 (comparativ cu+3,8% în septembrie 2019 față de septembrie 2018). Valoarea coșului pentru o familie de doi adulți și un copii este de 6.194 lei pe lună, pentru o familie de doi adulți fără copii este de 4.597 lei pe luna, iar pentru o persoană adultă singură este de 2.818 lei pe lună. Precizăm că au mai avut loc modificări ale legislației în domeniu, dar nici una dintre acestea nu a stabilit la modul concret salariul minim pe economic la nivelul coșului minim de consum pentru un trai decent, măsura care sperăm să fie un prim pas pentru ridicarea nivelului de trai al românilor, în anul scumpirilor fără de sfârșit.

Începând cu data adoptării prezentei legi, valoarea salariului minim brut se va stabili la dublul valorii coșului minim de consum pentru un trai decent în România, pentru o persoană adultă, calculat de Institutul Național de Statistică.

„Fiind membru al Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, am susținut propunerea AUR ce vizează „ coșul minim de consum pentru un trai decent” din cadrul ședinței de săptămâna trecută. Am susținut importanța acestui demers legislativ care vine în ajutorul românilor, avantajându-i în mod direct. Astfel, salariul minim al angajaților ar crește simțitor și nivelul de trai asemenea. Legea a fost respinsă de colegii mei de la PNL, USR-PLUS, UDMR, primind raport de respingere, la fel și amendamentul AUR depus să clarifice valoarea salariului minim brut la dublul valorii coșului minim. Presupun că salariile de demnitari ale membrilor comisiei sunt satisfăcătoare pentru un coș normal de cumpărături, dar și pentru un trai peste medie. Românii care muncesc din greu pentru un salariul mini și de cele mai multe ori nu-ș permit un coș minin, nu merită un trai decent? Nu merită un salariu mai mare pentru a suporta scumpirile din ultimele luni la gaze, alimente, benzină și energie? Nu e drept față de ei să se alinieze la standardele europene?”, a declarat senatorul Dorinel Cosma.