Politică

Deputatul Alexandra Huțu: „La șase luni de când a intrat la guvernare, PSD a venit în fața românilor cu un bilanț sincer și argumentat”



 

Partidul Social Democrat a prezentat ieri la Palatul Parlamentului bilanțul primelor 6 luni de guvernare. În cadrul evenimentului au fost detaliate măsurile implementate de miniștrii PSD referitoare la susținerea categoriilor vulnerabile, siguranța alimentară a românilor, sprijinul pentru agricultură și industria alimentară, independența energetică, precum și la granturile, creditele și garanțiile de stat pentru firmele românești.

„Decizia de a intra la guvernare a fost luată ca urmare a disperării românilor care nu vedeau nicio ieșire din criza medicală, socială și economică în care ajunsese România din cauza măsurilor ineficiente, unele chiar dezastruoase, luate de guvernele Orban și Cîțu. Deși putea să stea în opoziție și să critice, PSD a ales să intre la guvernare având ca scop adoptarea în regim de urgență de măsuri și programe dedicate categoriilor vulnerabile de populație, dar și pentru refacerea încrederii românilor în instituțiile statului și reconsolidarea sistemului medical și economic”, a declarat deputatul Alexandra Huțu

În cele 6 luni de când PSD face parte din echipa guvernamentală, au fost implementate și adoptate o serie de măsuri argumentate de PSD în cadrul Coaliției, măsuri care îi ajută pe românii care nu mai puteau face față cheltuielilor și creșterilor de prețuri la energie, alimente, combustibil, iar în cazul antreprenorilor să plătească salariile și să se mențină pe piață.

„Adoptarea unor pachete sociale pentru copii, familii tinere sau pensionari, plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze, creșterea salariului minim brut în agricultură și în industria alimentară, sprijinul financiar pentru mediul de afaceri local sau programele de sprijin pentru agricultori sunt doar câteva dintre soluțiile pe care PSD le-a propus și adoptat în cele 6 luni de la intrarea la guvernare. Sigur că este nevoie în continuare de muncă în echipă și de perseverență în toate domeniile, de aceea PSD se va implica și va munci și în perioada următoare pentru protejarea românilor în fața crizelor actuale”, a completat parlamentarul botoșănean

PSD va rămâne în continuare preocupat să refacă echilibrele economice și puterea de cumpărare a populației și va iniția permanent măsuri în fiecare domeniu pe care îl gestionează, chiar dacă măsurile, programele, convingerile și valorile PSD pot diferi de cele ale partenerilor de Coaliție.