Salvați Copiii donează aparatură medicală vitală în valoare de 28.400 euro Maternității Botoșani

În România, nașterea rămâne discriminatorie. O maternitate lipsită de aparatură medicală vitală poate însemna, pentru un copil născut prea devreme, o salvare venită prea târziu.

În cel de-al șaptelea an al campaniei de combatere a mortalității infantile, Organizația Salvați Copiii va dota secția de neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Botoșani cu aparatură modernă ce va consta într-un ecograf performant și cu un ventilator, în valoare de 28.400 Euro.

Astfel, până la sfârșitul anului 2018,  Salvați Copiii va reuși să doneze, de la începutul campaniei, 515 echipamente medicale moderne în 88 de maternități şi secţii de nou-născuţi, pentru salvarea a 42.000 de prematuri.

 

 

 

Organizația Salvați Copiii a dotat anterior secția spitalului cu aparatură în valoare de 33.000 Euro.

Marți va avea loc conferința de presă prilejuită de acest eveniment, ce va avea loc la ora 14.30, la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Botoșani.

La eveniment vor participa Gabriela Alexandrescu, președine Executiv Salvați Copii, Amalia Năstase, Ambasador al Programului Fiecare Copil Contează, Camelia Iordache, președinte Filiala Salvați Copiii Suceava, dr. Carmen Zaboloteanu, șef Secție Neonatologie Spitalul Județean de Urgență Mavromati   Botoșani, dr. Livia Mihalache, manager Spitalul Județean de Urgență Mavromati.