1500 de mp în zona ultracentrală unde acum sunt bălării vor deveni pistă de atletism

0

Un loc plin de bălării, nefolosit de ani de zile, va fi transformat cu fonduri europene într-o zonă care va atrage toți botoșănenii care vor să alerge, să facă mișcare în aer liber.

Primarul Cătălin Flutur a anunțat că un teren zin zona ultracentrală a municipiului va fi transformat într-o superbă zonă pentru pasionații de sport.

Ar fi primul proiect care va pune municipiul Botoșani în rândul localităților care își respectă cetățenii, din acest punct de vedere, deoarece momentan botoșănenii nu au un loc în care să fie amenajată o pistă pentru alergare.



”Avem 1.500 de metri pătrați lângă Parcul Mihai Eminescu, între fostul ștrand și terenul de fotbal. Acolo vom amenaja printr-un proiect cu finanțare europeană o pistă de atletism pentru botoșăneni”, a declarat Cătălin Flutur.

Edilul șef nu a precizat valoarea proiectului și nici când ar putea începe lucrările, ci doar faptul că a fost identificată axa prin care municipalitatea va putea atrage finanțarea, cât și importanța unui astfel de proiect pentru botoșănenii care preferă să facă mișcare în aer liber.

Botoșănenii pot să alerge și în parc sau pe pista de la Stadionul Municipal, dar aceasta din urmă se află într-o condiție jalnică, în multe locuri fiind doar pământ. Amenajarea pistei de atletism din zona parcului este un pas pentru sporirea confortului celor pasionați de sport pentru că este de preferat să se alerge pe piste special amenajate pentru a proteja articulațiile, genunchii și șoldurile.



 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *