Știri locale

Vicepremierul României spune că în câteva zile va fi emisă HG prin care se alocă fonduri pentru drumul Botoșani-Târgu Frumos

Una dintre marile promisiuni făcute de miniștrii prezenți vineri la Botoșani pentru semnarea finanțărilor la asfaltările pentru drumurile județene face referire la drumul european Botoșani-Târgu Frumos.

”Tot datorită colegilor și a factorilor locali, este în promovare Hotărârea de Guvern pentru asigurarea finanțării. Am solicitat Ministerului Transporturilor bugetul necesar pentru demararea procedurilor de licitații. În proiecția de buget pentru 2018 vor fi alocate sumele necesare”, a declarat Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene.



Vicepremierul României, Paul Stănescu, care este și ministrul Dezvoltării, a spus că emiterea HG este o chestiune de zile.

”Proiectul de HG este la avizare la Ministerul Finanțelor, în câteva zile va intra în ședința de guvern. Este prevăzut în master plan, chiar dacă este prevăzut după 2020 sper să îl facem în perioada actuală”, a declarat Paul Stănescu.