Botoșănenii așteptați la Ziua Națională cu 1000 de porții de fasole cu cârnați, câte un pahar cu vin, 800 de fundițe tricolore

0

Ziua Naținală a României va fi sărbătorită, tradițional, în Piața 1 Decembrie din Centrul Istoric al municipiului Botoșani.

Ceremonialul religios va fi urmat de parada militară, iar la final Primăria va oferi 1000 de porții de fasole cu cârnați și câte un pahar cu vin, iar Instituția Prefectului va oferi 800 de fundițe tricolore.



”Am obținut din sponsorizări cele 1000 de porții de fasole cu cârnați și vinul. O parte dintre sponsori au spus că nu vor să le fie divulgată identitatea”, a declarat Dorin Burlacu, directorul Serviciului Public Local de Asistență Socială.

Astfel, vinul este oferit de Avi Cooper, pâinea de Maryon Pan, iar fasolea și legumele necesare de Agricola Frugal Dorohoi.



Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani şi Garnizoana Botoşani invită botoşănenii să participe vineri la sărbătorirea Zilei Naţionale, eveniment ce va avea loc în Piaţa 1 Decembrie din Centrul Istoric al Municipiului Botoşani, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial.

La fel ca şi în anii anteriori, botoşănenii vor primi fundiţe tricolore, Cancelaria Prefectului pregătind în acest sens în jur de 800 de astfel de simboluri ale Zilei Naţionale.

“Îi invităm şi îi aşteptăm pe botoşăneni la acest eveniment pentru a sărbători împreună 99 de ani de la Marea Unire din 1918, cea mai frumoasă pagină a istoriei acestui popor. Chiar dacă vremea nu va fi deosebit de frumoasă, cred că bucuria de a fi împreună ne va însufleţi şi ne va încălzi inimile”, a spus prefectul Dan Şlincu.



Ceremonia militară va debuta vineri, la ora 9:30, în Centrul Vechi, odată cu constituirea detaşamentului de onoare, format din plutoane de militari de la Unitatea Militară 01251 Botoşani, Unitatea Militară 01189 Botoşani, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

În acest timp, la Palatul Administrativ se vor aduna oficialităţile care se vor deplasa spre locul de desfăşurare al evenimentului la ora 9:45.

La ora 10:00 sunt programate întâmpinarea oficialităţilor şi interpretarea Imnului Naţional al României.

Ulterior, un sobor de preoţi va oficia un TeDeum, iar începând cu ora 10:20 vor fi rostite alocuţiunile referitoare la Ziua Naţională a României. La 10:40 va începe depunerea de coroane la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial iar la ora 11:00 este programată defilarea detaşamentului de onoare.


Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *