Știri locale

Investiţii la cea mai mare piscină în aer liber din Botoşani

Oamenii de afaceri care deţin cel mai mare ştrand din municipiul Botoşani anunţă investiţii importante înainte de sezonul estival.

 

Botoşănenii nu vor putea merge nici în această vară la piscinele şi aquaparkul de la Cornişa, din cauza imbecilităţii autorităţilor locale, şi cel mai mare ştrand din municipiu rămâne singura alternativă şi pentru această vară.

Mihaela Raranschi şi Aurel Fediuc sunt proprietarii ştrandului Lebăda, unde există şi un bazin de înot acoperit unde este adusă apă din salina Cacica, saună uscată şi umedă, jacuzzi şi masaj.



 

loading…

 

“În următoarea perioadă vom face nişte investiţii care vor aduce schimbări vizibile la bazinul exterior, la toată suprafaţa din jurul acestuia. Ca în fiecare an, deschiderea sezonului va fi imediat după începerea vacanţei de vară. Până atunci ne aşteptăm clienţii la bazinul acoperit unde avem apă de la Cacica pe care o încălzim”, a declarat Mihaela Raranschi.

 

Complexul Lebăda deţine şi restaurantul cu acelaşi nume, piscina cu apă sărată, ştrandul şi o grădină de vară.

Pentru rezervări la restaurant sau la bazinul interior puteţi suna la numerele de telefon

0751 811 775 / 0752 722 682 / 0231 528 242.