Administrație Știri locale

Se caută voluntari pentru educația copiilor și tinerilor instituționalizați din Botoșani

Filiala din Botoșani a programului “Ajungem MARI” a dat startul înscrierilor unui nou modul de voluntariat, care se va desfășura în perioada noiembrie 2019 – iunie 2020.

Se caută oameni inimoși, care să le dăruiască timp și cunoștințe celor peste 40 de copii și tineri beneficiari direct ai proiectului, din Botoșani.

Experiența în lucrul cu cei mici ori cu persoane marginalizate constituie un avantaj, dar  nu și un criteriu de selecție. 

 

 



 

Principalele ramuri ale activității prestate de un voluntar al asociației sunt: ședințe de pregătire/aprofundare școlară, ateliere creativ-educative (desen, lucru manual), ateliere educaționale de profil (financiară, sexuală, ecologică, civică, juridică), consiliere, evenimente de foundraising.

 

Voluntariatul este unul pe termen lung. Programul prevede 2 ore/săptămână petrecute în complexele de apartamente de stat sau în centrele de plasament, la care se adaugă o oră dedicată raportării, timp de opt luni. La cerere, numărul de ore poate crește, iar distribuirea, dar și borderoul țin cont de posibilitățile celor înscriși.

 

“Observând copiii sau tinerii din centrul de plasament și apartamentele unde ne desfășurăm activitățile, am constatat că metodele și tehnicile folosite pânp acum au o eficiență limitată în formarea lor. De aceea căutăm și urmărim metode/programe noi, adaptate, individualizate, prin care să reușim să motivăm copiii la un alt nivel. Dorim ca, împreună cu ajutorul voluntarilor copiii/tinerii, să: își îmbunătățească performanțele școlare și cunoștințele generale, să devină mai comunicativi și mai deschiși spre noi activități și lucru în echipă, să dobândească un plus de încredere în forțele lor, să își însușească valorile voluntarilor care le devin modele și să fie mai  motivați să lupte pentru viitorul lor. Căutăm voluntari entuziaști, deschiși și pasionați de educație, de copii, dornici de a se alătura unei echipe tinere și dinamice. Credem cu tărie în potențialul fiecărui copil, iar voluntarii îi pot ghida pe aceștia să își descopere capacitățile și să își valorifice talentele, să își consolideze cunoștințele și să își antreneze perseverența, concentrarea pentru drumul lor spre reușită. Avem și un motto care ne ghidează: cine îndrăznește să îi învețe pe alții, nu trebuie să înceteze niciodată să învețe el însuși, spune Adina Pascal, coordonatorul voluntarilor din Botoșani.

 



 

 

În momentul de față, la Botoșani, sunt ajutate, în mod direct, 45 de persoane cu vârste între 5 și 22 de ani, cu sprijinul a 17 voluntari. Din păcate, din experiența anilor anteriori, nu toți voluntarii înscriși finalizează modulul, iar numărul lor a cunoscut o scădere considerabilă comparativ cu sesiunea predecesoare. În ciuda acestui fapt, copiii și tinerii cu care se lucrează au progresat radical, în contextul în care mulți dintre aceștia au fost, inițial, pe din afara programei școlare.

 

“Încă de la primele întâlniri cu fetițele de la centru mi-am dat seama că e nevoie de mai mulți voluntari. Voluntariatul te ajută să înțelegi societatea în care trăiești și vei fi mai responsabil în tot ceea ce faci. Vei deveni mândru de cât de important vei deveni pentru alții. Copiii își vor aminti mereu de tine și te vor povesti frumos. Ceea ce tu trebuie să știi e că de la fiecare om cu care intri în contact și din fiecare moment ai ceva de învățat, susține Daniela Grecu, voluntară.

 

 



 

 

Programul a fost implementat în Botoșani în 2017 și se derulează în parteneriat cu Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecție a Copilului. Experiența nu este necesară, voluntarii beneficiind de un training inițial de 8 ore, precum și de ședințe de instruire pe parcursul modulului.

 

Înscrierile au loc până pe 20 august, completând următorul formular: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfQBnSdspjPQE4zPMm6thpyMMGq4jAYkJ5WOdOVoNh0w-_-sQ/viewform 

 

Asociația Lindenfeld este o organizație non-guvernamentală al cărei obiectiv principal este facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societății.

 

Ajungem MARI este singurul program al Asociației Lindenfeld dedicat educației a peste 2000 de copii din centre de plasament și din medii defavorizate, prin implicarea a peste 1300 de voluntari, în București și în 23 de județe ale țării.

 

Persoană de contact: 

Roxana Aiacoboaei

0757580990, roxanaaiacoboaei@gmail.com

www.ajungemmari.ro