Administrație Știri locale

FOTO-VIDEO Orașul în care se lucrează cu viteza de pe șantierele din Vest. Avans uriaș la un campus școlar de 3,5 milioane euro

Implicarea primarilor în modul în care se derulează lucrările de pe șantierele din localitățile pe care ei le manageriază este vitală și se găsește în ritmul în care se lucrează.

Într-un oraș din județul Botoșani se lucrează cu viteza de pe șantierele din Vestul Europei, în același timp în care lucrările din municipiul reședință de județ se derulează în ritmp de melc.

La Săveni, un orășel din județul Botoșani, investițiile publice se derulează cu altă viteză decât ceea ce suntem cu toții învățați să se întâmple în România și mai ales în municipiul reședință de județ Botoșani.

 



 

 

După ce au reușit să finalizeze și să inaugureze un cinematograf reabilitat, o sală polivalentă ridicată de la zero, autoritățile din Săveni lucrează la campusul școlar din oraș cu o viteză care ar putea permite derularea investiției în doar jumătate din timpul estimat.

În tot acest timp în municipiul Botoșani s-au început lucrările de modernizare a Teatrului Eminescu și nu s-au finalizat nici după 8 ani, s-a construit o sală de atletism dar stă închisă de doi ani pentru că nu are utilități, s-au construit și niște blocuri ANL dar nu pot fi folosite pentru că nu au utilități.

Primăria orașului Săveni a reușit să atragă o finanțare europeană de aproape 3,5 milioane euro pentru modernizarea și extinderea Liceului dr. Mihai Ciucă, proiect care va face din unitatea de învățământ de la Săveni una dintre cele mai moderne din tot județul.

La cinci luni de la începerea lucrărilor, șantierul are un avans uriaș, reușind să să se modernizeze corpurile existente și s-a ajuns aproape ”la roșu” la clădirile noi.

 



 

 

”Lucrurile au început să prindă contur. Deja corpul de clădire nou se află aproape de faza finală a ridicării lui și sper ca la sfârșitul anului să avem o clădire ”la roșu”, cu acoperiș, geamuri, iar anul viitor, dacă vom avea resurse bugetare, să inaugurăm în august pentru ca în septembrie să se înceapă anul școlar nou în campusul modernizat”, a declarat Relu Tîrzioru, primarul orașului Săveni.

Echipele de ingineri și de muncitori ai companiei Cornells Floor lucrează exemplar la Săveni. În clădirea ridicată de la zero s-a ajuns la un stadiu avansat pentru că după fiecare nivel construit s-a și trecut la tencuielile interioare și la lucrările de instalații simultan cu lucrările care se efectuează la etajele superioare.

De altfel, toate investițiile executate de compania Cornells Floor din Săveni sunt exemplare din toate punctele de vedere, de la sediul Parchetului Săveni, la blocurile ANL sau centrul cultural.

La Liceul din Săveni s-au modernizat deja corpurile de clădire existente, acum se lucrează la termoizolarea lor și la ultimele finisaje interioare, se va construi un corp de legătură între clădirile deja existente, se va moderniza internatul,dar a fost construită de la zero o clădire nouă în care va fi sală amfiteatru cu 180 de locuri, bibliotecă modernă, laboratoare dotate la nivelul actual, sală de mese.

Cristina Chiorescu, directorul Liceului Ciucă din Săveni, spune că acum sunt 800 de elevi, dar după finalizarea lucrărilor de extindere și modernizare, când toți elevii vor învăța doar de dimineață, vor fi peste 1000 de elevi.

”Vom avea cel mai modern liceu pe o rază de 30-40 kilometri”, a declarat Cristina Chiorescu.

Corpul nou de clădire care este construit în campusul de la Săveni va fi total diferit față de ce s-a construit în județul Botoșani după Revoluție. De la clasicele clădiri pătrățoase cu geamuri mici, la Săveni se va construi o clădire în care sticla și lumina naturală vor transforma imobilul într-o clădire reper în oraș.