Știri locale

Ambasadorul Armeniei la București vine la Botoșani să marcheze Centenarul Uniunii Armenilor din România

Municipiul Botoșani îl va avea ca oaspete de marcă, vineri, pe Excelența Sa Sergey Minasyan, Ambasador al Republicii Armenia la București.

Vizita la Botoșani a ambasadorului are ca scop marcarea Centenarului înființării Uniunii Armenilor din România, ocazie cu care va participa la un eveniment cultural care va avea loc în Sala Oglinzilor din Muzeul Județean de Istorie.

Acolo va avea loc un vernisaj al lucrărilor plastice ale elevilor și pictorilor consacrați din Botoșani, vineri, 15 noiembrie, de la ora 16.30.

 



 

 

 

”În cadrul acestei întâlniri vor vorbi Excelența Sa, dl Ambasador al Republicii Armenia la București, dl. Sergey Minasyan și președintele Uniunii Armenilor din România, dl. Varujan Vosganian, a declarat Cristian Lazarovici, președintele Uniunii Armenilor din România Filiala Botoșani.

De asemenea, în cursul zilei de vineri, ambasadorul Sergey Minasyan se va întâlni cu Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani, Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani, după care va vizita compania Formens, condusă de Gerard Losson, firma cu cel mai mare număr de salariați, cea mai mare cifră de afaceri și cel mai mare profit.in judetul Botosani- SC Formens SA, cu dl. Gerard Lossom.

În Botoșani există cea mai veche biserică armenească din Europa, ctitorită în 1350, iar comunitatea armenilor din județ a numărat foarte mulți oameni de afaceri care au transformat municipiul Botoșani într-unul dintre cele mai prospere târguri din România la acele vremuri.