Asociația ”Pur și simplu verde”: Susținem progresul economic și protejarea mediului înconjurător 

0




Comunicat de presă: Vineri,  15    ianuarie,  a  avut  loc  videoconferința  de  lansare  a Asociației Pur  și simplu  verde.  Gazdele evenimentului au fost Ioana Petrescu, președintele Asociației și Radu Gabriel, actor și  membru al Asociației. 

În cadrul evenimentului, profesioniști  în  probleme de mediu, energie și digitalizare din țară și de  peste graniță, alături de  militanți fervenți ai dezvoltării durabile și membri ai acestei asociații,  au  prezentat principalele provocări cu care se confruntă lumea în domeniul schimbărilor climatice și   soluțiile susținute de Pur și simplu verde ca principale arme de  combatere a acestora.   

În  premieră  pentru  România,  specialiști  internaționali,  în  calitate de    membri  ai  Consiliului   științific al Asociației Pur și simplu verde, au  prezentat viziunea și strategiile   în domeniile lor de  expertiză, necesare a fi aplicate  pentru combaterea schimbărilor climatice și dezvoltarea unei  economii durabile, care  să susțină progresul economic, dar să ia în considerare și alte aspecte, precum cele legate de protejarea mediului înconjurător.  

 



 

Primul invitat special din cadrul evenimentului, Aparna Mathursenior economist în Consiliul  Consilierilor  Economici  (Council  of  Economic  Advisers)  de  la  Casa  Albă , ne-a  vorbit  despre   modul în care se  pot atenua efectele tranziției la energia verde pentru populația cu venituri mici: Există modalități de a concepe o  taxă pe carbon care ar putea  fi pe placul politicienilor  și ar  putea contribui și la bunăstarea socială.  Este important să înțelegem că o taxă pe carbon poate  fi un instrument fiscal semnificativ – chiar și o mică taxă de 15 dolari poate strânge aproximativ  100 de miliarde de dolari pe an sau un trilion de dolari într-un deceniu. Asta înseamnă că există  modalități prin care o parte din veniturile din impozite pot fi utilizate pentru a compensa povara  asupra gospodăriilor cu venituri mici din costurile mai mari asociate cu o taxă pe carbon.(…) Îi  doresc Ioanei  și echipei  sale  tot binele în acest demers ambițios  și aștept cu nerăbdare  să mă implic! 

La  rândul  său,  Gilbert  Metcalf,  profesor  universitar,  Tufts  University,  SUA și  membru  al  Consiliului Științific al  organizației Pur  și simplu verde, a  declarat  că: “Asociații  precum Pur  și  simplu  verde sunt  esențiale  atât  pentru  educarea  factorilor  de  decizie  în  ceea  ce  privește  rezultatele  cercetării  economice  de  ultimă  generație,  cât  și  pentru  promovarea  ideilor  care  abordează obstacolele unei politici de mediu eficiente. Pur și simplu verde se concentrează pe  mult mai mult decât pe politica climatică. Este bine, deoarece este  foarte clară  suprapunerea  dintre politica climatică și alte probleme importante de mediu – calitatea apei și a aerului, lipsa apei, poluarea agricolă și multe altele. Trebuie să ne deplasăm pe mai multe fronturi; și trecerea  pe frontul climatic ajută la soluționarea problemelor din aceste alte sectoare”.  

Robert  Orr, subsecretar  general  al  Organizației  Națiunilor  Unite  și  consilier  special  al  secretarului  general  al  ONU  pentru  schimbările  climatice,    a  declarat  că ”Lansarea  organizației Pur și simplu verde vine într-un moment în care pandemia de COVID-19 a demonstrat  foarte clar implicațiile unor răspunsurile insulare în rezolvarea unor probleme globale. Vine într 

un moment în care eroziunea încrederii în știință și în expertiză ne costă vieți și mijloace de trai.  (…) Pe scurt, lansarea organizației Pur și simplu verde nu ar putea veni într-un moment mai bun  sau mai relevant pentru România și prin fondarea sa, sunteți pregătiți să întâmpinați realitățile  ce se desfășoară sub ochii noștri la nivel internațional.  (…) Zilele în care problemele climatice și  de sustenabilitate erau delegate doar activiștilor de mediu și ministerelor de mediu s-au încheiat.  Nevoia de a mobiliza toate structurile societății, statele sale, orașele, afacerile și instituțiile sale  financiare și în special întreg ansamblul său de cetățeni este noul normal.”      

Nathan Hultman, Directorul Centrului de Sustenabilitate Globală, Universitatea Maryland,  care  a  contribuit  la  dezvoltarea  obiectivului  climatic  SUA  pentru  2025 și  a  participat  la  procesul  climatic al ONU timp de peste 20 de ani, a spus: ”mă bucură foarte mult lansarea organizației Pur  și  simplu verde deoarece înseamnă  un  plus  de  ambiție  pentru actorii  globali  și  aduce laolaltă  comunitatea  științifică  cu  factorii  de  decizie,  susține  măsurile  factorilor  de  decizie  și  ajută  la  crearea și educarea noilor lideri din România și nu numai.” 

Cred că a venit timpul să construim un sistem economic mai rezistent, mai rezilient care să se  centreze pe o producție și pe un consum durabile, reducerea deșeurilor, creșterea eficienței, să nu  se mai folosească combustibilii fosili, un sistem în care prin stilul de viață mai sustenabil să putem  să decuplăm creșterea de distrugerea mediului și un sistem în care să regândim și să redefinim  bunăstarea umană în afara unor termeni pur și simplu monetari sau pecuniari” , a susținut Ioannis  Ioannou,  conferențiar  universitar  London  Business  School,  Marea  Britanie,  cărui  principală  preocupare în activitatea sa academică este modul în care companiile private pot conduce spre   un viitor durabil. 

Fostul ministru elen al mediului si al finanțelor publiceGeorge Papaconstantinou, în cadrul  intervenției  sale  pe  tema  finanțării  necesare  pentru  o  dezvoltare  durabilă,    a  subliniat  că”Niciodată până acum nu a existat un nivel mai bun de înțelegere (…) cât privește nevoia de  dezvoltare durabilă. De aceea, de exemplu, guvernele colaborează în moduri pe care nu le-am  văzut  până  acum  niciodată,  pun  la  dispoziție  pachete  financiare  extinse,  iar  sectorul  privat  a  înțeles și foarte rapid la trecut la efectuarea unor investiții în această privință.” 

La evenimentul de lansare a Asociației Pur și simplu verde, au participat și membri cu expertiză,  precum:  Clara Volintiru conferențiar universitar ASE, Augustin Jianu –  antreprenor si fost  ministru, Oana Bâră – Head of financing BCR. De asemenea,  în cadrul videoconferinței, un tânăr activist, Alexandru Manda, a explicat celor prezenți rolul școlii românești și implicarea tinerilor  în acțiunile climatice. 

Am  aflat de  la  experții Pur și  simplu  verde    că avem  multe  probleme  legate  de  tranziția energetică, însă că există și soluții care au fost aplicate cu succes în alte țări și că ele pot reduce  efectele negative ale tranziției energetice asupra populației. Este foarte clar că, față de alte țări  europene,  avem mult de recuperat la capitolul educație, dar și la acțiunile climatice și că trebuie  să adoptam o economie circulară. Nu în ultimul  rând, este nevoie de  fonduri pentru a finanța proiecte verzi si sustenabile. Știm care sunt problemele, am găsit câteva soluții, acum trebuie să ne apucăm de treabă. Sper să atragem alături de Asociația Pur și simplu verde oameni  cu energie  și entuziasm, care vor să schimbe ceva in jurul lor. Sunt bineveniți și alți experți români care ne  pot ajuta să găsim soluțiile cele mai bune la problemele cu care ne confruntam în România. Sper  să veniți în  număr cat  mai  mare  alături de  noi,  fie  ca  voluntari  în  proiecte,  fie  ca  membri  ai  asociației!”, a declarat la  finalul evenimentului, Ioana Petrescu, președintele Asociației Pur și  simplu verde




Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *