Administrație Politică Știri locale

Alexandra Huțu: Guvernul Dreptei a blocat accesul la educație pentru mii de elevi din Botoșani și a lăsat Consiliul Județean să se descurce cu zero lei pentru asigurarea transportului!




Deputatul social-democrat botoșănean, Alexandra Huțu i-a solicitat premierului Cîțu, printr-o interpelare, să asigure resursele financiare pentru plata facturilor restante ale Consiliilor Județene pentru transportul elevilor și să continue finanțarea transportului elevilor după data de 05 noiembrie 2020. 

Am înțeles că am intrat în al doilea an de pandemie și guvernanții Dreptei ne obligă în fiecare zi să strângem cureaua și să trăim din ce în ce mai prost și cu mai puțini bani. Dar de aici până la blocarea accesului la educație a sute de mii de elevi din mediul rural, care trebuie să facă zilnic naveta din localitatea de domiciliu la școală în altă comună sau oraș, este deja prea mult și așa ceva este de neacceptat. Guvernul Dreptei a abandonat autoritățile locale, pe care le-a plus să plătească pentru tablete, pentru materiale sanitare, pentru transportul copiilor la școală, deși era obligația Guvernului, iar acum s-a spălat pe mâini de responsabilitatea prevăzută în Constituție privind dreptul la învățătură, care trebuie asigurat de stat. Consiliile Județene riscă să intre în incapacitate de plată și să se trezească de la zi la zi cu conturile blocate și executate de către operatorii economici”, a declarat Alexandra Huțu.



Din data de 14 septembrie 2020, și până în data de 4 noiembrie 2020, Consiliile Județene s-au aflat în imposibilitatea de a identifica sursa legală de finanțare pentru plata transportului elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu. Acest fapt s-a datorat prevederilor art. 68 din OUG nr. 70/2020, care statuează că „Resursele financiare necesare acoperirii compensației datorate din bugetul județului pentru asigurarea transportului elevilor, potrivit art. 105 alin. 2 lit. ee) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, se alocă de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, repartizate pe județe și municipiul București, prin anexa la legile bugetare anuale.” Această anexă la care face trimitere textul Ordonanței de Urgență NU EXISTĂ!  Din cauza acestei norme, care nu a fost corelată la momentul redactării și intrării în vigoare cu legislația incidentă în materie, Consiliile Județene au început să înregistreze datorii semnificative față de operatorii de transport.

Pe 5 noiembrie 2020, art. 84, art. 104 și art. 105 din Legea nr. 1/2011 au fost modificate, iar cheltuielile cu transportul elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu au fost trecute de la finanțarea complementară, la finanțarea de bază. Fiind clasificate astfel, aceste cheltuieli trebuiau cuprinse în Legea bugetului de stat, însă premierul Cîțu nu s-a preocupat de acest aspect. Împreună cu colegii parlamentari ai PSD din județul Botoșani, am depus un amendament la textul de lege, în vederea evitării unei situații ridicole și aberante, dar acest amendament nu a fost votat de parlamentarii Coaliției de Dreapta, la fel ca celelalte amendamente pentru continuarea investițiilor din comunitățile botoșănene. Nu este niciun fel de îndoială că pur și simplu, guvernanții Dreptei, indiferent că sunt de la PNL, USR-PLUS sau UDMR nu dau doi bani pe viitorul acestei țări care se bazează pe formarea educațională a tinerilor”, a subliniat deputatul PSD.

La nivelul Consiliului Județean Botoșani, suma datorată se ridică la peste jumătate de milion de lei pentru cele 45 de zile cuprinse în intervalul 14 septembrie-04 noiembrie 2020. Cei 23 de operatori economici de la nivelul județului Botoșani care au asigurat transportul elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu și care au emis facturile fiscale conform prevederilor HG nr. 435/2020, deservesc un număr de 4499 de elevi.

Interpelarea depusă poate fi consultată pe pagina Camerei Deputaților:

http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=62351&idl=1