Administrație Știri locale

700 de elevi și voluntari au plantat 4500 de copaci alături de primarii Alexandrescu și Andrei și ONG-istul Bogdan Cărăușu




 

Proiectul de împădurire derulat de Asociația ”Scut botoșănean” în Botoșani, la Cornișa, și în Dorohoi, în zona Polonic, a fost un adevărat succes după ce nu mai puțin de 700 de elevi și de voluntari s-au alăturat lui Bogdan Cărăușu, lider ONG-ist, și primarilor din Dorohoi, Dorin Alexandrescu, și Botoșani, Cosmin Andrei.

”Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că a rânduit să ducem la bun sfârșit proiectul de împădurire „Tinerii sădesc viitorul”! Cu piedici politicianiste, cu provocări pe care ne-a ajutat Dumnezeu să le abordăm cu succes, cu vreme bună și cu tineri cu adevărat frumoși. Reamintim că în cadrul proiectului, aproximativ 700 de elevi din șapte colegii și licee partenere, alături de voluntarii asociației „Scut botoșănean”, ar fi trebuit să planteze 4500 de puieți pe versantul sud-vestic al Parcului de agrement Cornișa, în data de 03.04.2021. Dar cum tot răul e spre bine, după reprogramarea activităților de împădurire, am reușit să concretizăm două acțiuni frumoase care au avut loc vineri, 16.04.2021, în municipiul Dorohoi, respectiv sâmbătă, 17.04.2021, în municipiul Botoșani. Astfel, în cele două zile, prin implicarea activă a 400 de voluntari, s-au plantat aproximativ 7000 de puieți, pe două hectare din municipiile Dorohoi și Botoșani”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Bogdan Cărăușu.

La Dorohoi, plantarea puieților s-a făcut în zona dealului Polonic, în timp ce la Botoșani împădurirea a avut loc în zona stabilită inițial, pe versantul sud-vestic al Parcului de agrement Cornișa.

”Pe această cale, le mulțumim celor care au făcut posibilă această acțiune: SC Formens SRL, SC Admir SRL și SC Anca Farm SRL! De asemenea, le mulțumim tuturor asociațiilor și voluntarilor care au răspuns chemării noastre: Corul Misionar „Sf. Ioan Iacob Hozevitul”, Centrul Județean de Voluntariat Botoșani, Asociația culturală „Arlechin” Botoșani, Cercetașii din Botoșani și asociația „HAPPY”! Mulțumim Direcției Servicii Publice Sport și Agrement Botoșani, Primăriei Municipiului Dorohoi, Primăriei Municipiului Botoșani și Ocolului Silvic Trușești pentru sprijinul instituțional! Fapte bune pentru Botoșani!”, a concluzionat Bogdan Cărăușu.