1 octombrie istoric. Federovici: ”Anul universitar se va deschide și la Botoșani, în cadrul Extensiunii celei mai prestigioase universități din țară, „A. I. Cuza” Iași”

0




 

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, anunță că 1 octombrie 2021 este o dată istorică pentru județ și pentru botoșăneni deoarece va fi începutul cursurilor unei facultăți de stat pe plan local prin înființarea Extensiunii celei mai prestigioase universități din țară, „A. I. Cuza” Iași.

 

”#Promisiune_onorata!! Astăzi ne mândrim cu blazonul #UAIC, prezent și la noi în Botoșani.

Foarte puțini au fost cei care ne-au dat șanse de reușită. Însă cu sprijinul rectorului Universității „Alexandru Ioan Cuza”, domnul profesor Tudorel Toader, #AM_REUȘIT. Pe 1 octombrie va răsuna și la Botoșani #Gaudeamus_Igitur pentru #studenți. Am promis că vom veni în sprijinul tinerilor din Botoșani și ne-am ținut de cuvânt. Înființarea facultății la Botoșani nu mai e doar o promisiune, ci este o realitate. Punem „botoșănenii pe primul loc” iar sloganul „Oamenii faptelor bune” nu este golit de conținut, ci are mereu corespondent în realitate. Dezideratul botoșănenilor a fost dus la îndeplinire, de la 1 octombrie, anul universitar se va deschide și la Botoșani, în cadrul Extensiunii celei mai prestigioase universități din țară, „A. I. Cuza” Iași, înființată în urmă cu 160 de ani.

 #Ne_ținem_copiii_acasă! Tinerii care nu au posibilități să ajungă în centrele universitare sau cei care doresc să-și aprofundeze studiile vor beneficia de cel mai înalt nivel academic chiar aici, la Botoșani”, a postat Doina Federovici pe pagina sa de Facebook.

 




Aceasta a ținut să mulțumească pentru realizarea Extensiunii de la Botoșani unor persoane care s-au implicat în proiect.

”Acest deziderat nu ar fi fost dus la îndeplinire fără deschiderea și implicarea domnului prof. univ. dr., Tudorel Toader, și fără sprijinul, atât al domnului primar Cosmin Andrei cât și a domnului deputat Marius Budăi, fost ministru al Muncii”, a completat Doina Federovici.

Sursa foto: Pagina de Facebook a Doinei Federovici

 

 


 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *