Școlile Satelor Noastre – Educație pentru Cetățenie Activă și Drepturile Omului. Elevi din Liceul Trușești învață să fie ”cetățeni activi”

0




 

În perioada Aprilie 2021 – Ianuarie 2022, Asociația Sprijin pentru Comunitate și Asistență Umanitară în parteneriat cu CTR – Consiliul Tineretului din România implementează proiectul „Școlile Satelor Noastre – Educație pentru Cetățenie Activă și Drepturile Omului”. Acesta se va desfășura în 4 comunități rurale din județele Tulcea, Suceava, Botoșani și Ilfov și va implica peste 2.300 de elevi și 250 de cadre didactice.

Scopul intervenției noastre în mediul rural este recuperarea decalajelor de învățare formală și nonformală și a dezvoltării personale a elevilor din mediul rural. Inițiativa este implementată în liceele tehnologice din satele Topolog, jud. Tulcea, Trușești, jud. Botoșani, Dumbrăveni, jud. Suceava și Brănești, jud. Ilfov, și va crea un spațiu online și offline de învățare, interacțiune și transformare pentru elevi, astfel încât aceștia să își dezvolte abilități necesare dezvoltării lor. Implicarea și susținerea directorilor unităților de învățământ și a cadrelor didactice este vitală pe toată durata implementării proiectului, precum și a sustenabilității acestuia.

 


 

Proiectul își propune educarea și informarea elevilor din mediul rural pe teme de cetățenie activă, drepturile omului, demnitate, advocacy și reprezentare, dar și stimularea interacțiunii dintre ei prin exerciții de lucru în echipă și autocunoaștere. Pe toată durata proiectului vor fi implicate și autoritățile locale din cele 4 comunități, cadrele didactice și o parte din adulții care locuiesc în zonele în care se desfășoară activitatea.

În prima parte a proiectului, 80 de elevi vor fi selectați din cele 4 licee pentru a participa la o formare pe tema advocacy, susținută de un reprezentant al Consiliului Tineretului din România. În cadrul celor 4 formări din cele 4 comunități locale, elevii vor învața despre drepturile și responsabilitățile tinerilor, despre cum funcționează autoritățile locale, ce sunt proiectele legislative și cum își pot reprezenta drepturile, dar și ideile pe care și le doresc implementate local.

 


Obiectivul final al activității este formarea unor grupuri locale de consultare cu autoritățile locale de tipul Consiliilor Consultative pe Probleme de Tineret prin care tinerii să fie consultați cu privire la deciziile luate de Primărie și Consiliul Local. Ulterior, cei 80 de elevi împreună cu alți 20 de colegi de-ai lor vor implementa că voluntari o campanie de informare locală care va atinge peste 5.000 de cetățeni, unde elevii le vor explică adulților din comunitățile lor care le sunt drepturile și responsabilitățile că cetățeni.

 

În cea de-a două parte a proiectului, vor avea loc sesiuni de informare și educare pe 3 teme principale: educație civică, educație pentru drepturile omului și educație protecția mediului. Livrarea curriculei se va face cu 5 traineri și 2 voluntari recrutați pentru această activități. Sunt vizați peste 2.300 de elevi și peste 250 de cadre didactice, iar sesiunile vor fi interactive și vor facilita cunoașterea între participanți. Obiectivul este acela de a-I informa și educa pe elevi cu privire la drepturile universale ale omului, cetățenia activă, demnitate umană, ecologie și sustenabilitate și rolul acestora în comunitatea lor.

Dincolo de impactul în cifre în cele 4 comunități, proiectul își propune să inspire și să activeze atât elevii cât și cadrele didactice, încurajând curiozitatea și entuziasmul lor. Susținerea primită de cele 4 licee parte din proiect sunt un semn că liceele din mediul rural își doresc și au capacitatea de a primi și cataliza expertiză din exterior, atât de necesară pentru a crea un impact local pe termen lung. Asociația Sprijin pentru Comunitate și Asistență Umanitară va continuă eforturile și inițiativele sale în școlile din sate, asigurând continuitate și stabilitate proceselor inițiate în cele 4 comunități.

 



 


 

Lucrăm împreună pentru o Europa verde, competitivă și incluzivă.

Proiect derulat de Asociația Sprijin pentru Comunitate și Asistență Umanitară în parteneriat cu CTR – Consiliul Tineretului din România, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a crește nivelul de informare și educare al elevilor din mediul rural cu privire la cetățenia activă și drepturile omului, demnitate și protecția mediului.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificand rolul sau în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidand în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, va rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro

 

 


Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *