Administrație Știri locale

Primăria Botoșani construiește două creșe pe Șoseaua Iașului și Pod de Piatră, a scos la licitație studiile geotehnice




Municipalitatea botoșăneană a scos la licitație execuția studiilor geotehnice pentru construirea a două creșe.

Ambele licitații au valoarea de 3.000 lei și termenul limită de depunere a ofertelor 12 octombrie.

Primăria Botoșani vrea să construiască o creșă pe strada Pod de Piatră nr. 88 A, iar cealaltă pe Șoseaua Iașului 2C.

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, a declarat că sursa de finanțare pentru construcția celor două creșe o reprezintă fondurile Ministerului Dezvoltării.

De asemenea, o creșă se va construi în cartierul ANL Cișmea.